La căpătâiul lui Emeric Ienei, fotbalist și antrenor de legendă, cuvintele unui tânăr au pătruns mai adânc decât orice statuie sau trofeu. Darius, nepotul său, a vorbit despre bunicul său cu o simplitate extraordinară.
„Nu există statuie suficient de mare pentru demnitate. Nu există bust care să cuprindă tăcerea frumoasă, calmă, venită din valori. Dar există memorie. Și totuși există inimă. Emeric Ienei a plecat așa cum a trăit, fără să ceară nimic. Noi suntem cei care îi datorăm totul”. Așa a descris Darius omul Emeric Ienei — un om care a plecat fără să ceară nimic, lăsând în urmă un exemplu de modestie, bunătate și dăruire.
„Astăzi, România fotbalistică nu pierde doar un mare tehnician, pierde un domn al ei. Pierde un fel de a fi. Asta pentru cei care au ochi să vadă și urechi să audă: Emerich Ienei rămâne nu doar în istorie, ci în conștiință, pentru că adevărata performanță nu este trofeul, ci amprenta”, a mai adăugat el.
Mesajul tânărului a fost un rămas bun, dar și o invitație la reflecție pentru generațiile tinere: moștenirea bunicului său va trăi prin familie, prin jucătorii pe care i-a antrenat și prin toți cei inspirați de viața sa modestă și demnă.
„Acesta nu este un mesaj de rămas bun, pentru că de acum înainte îl vom purta în minte, în suflet și-n gândire, fiindcă legendele nu mor niciodată. Te iubim, bunicu! Vă mulțumesc mult!”, a încheiat Darius.
Dumnezeu să-l odihnească pe Emeric Ienei în liniște și pace, iar amintirea lui să rămână vie în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și iubit.
Crina Dobocan
