Skip to main content

Sanatate Archive

nov. 12, 2024
Directorul Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea, Marius Moș și medicul șef UPU SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, au susținut astăzi, 12 noiembrie, o conferință de presă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, unde au adus clarificări cu privire la situația referitoare la procedura de achiziție a sistemului format din 6 aparate radiologice, procedură care a fost realizată de către de municipalitate cu finanțare pe fonduri europene, beneficiari fiind Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (sediul de pe C. Coposu și sediul de pe Gh. Doja), precum…

nov. 12, 2024
Casa Județeană de Pensii (CJP) Bihor anunță repartizarea a 151 bilete de tratament balnear aferente seriei 19. Aceasta va începe pe data de 3 decembrie 2024. Aceste bilete sunt distribuite pentru diverse stațiuni balneoclimaterice de renume, menite să contribuie la recuperarea și menținerea sănătății beneficiarilor.

oct. 29, 2024
Copiii de la Centrul de Zi al Direcției de Asistență Socială Oradea, situat în Calea Clujului, au aflat că sănătatea este o stare de bine și o viaţă echilibrată.

oct. 25, 2024
Prof. univ. dr. Cătălina Poiană a fost aleasă președinte al Biroului Executiv al Colegiului Medicilor din România (CMR), pentru mandatul 2024-2028. Prof. univ. dr. Cătălina Poiană este medic primar endocrinolog la Institutul Național de Endocrinologie „C.I. Parhon”. Alegerea președintelui a avut loc, conform regulamentului electoral, în cadrul ședinței reprezentanților noului Consiliu Național al Colegiului Medicilor din România, iar validarea a venit astăzi. La alegerile desfășurate în cadrul Colegiului Medicilor din Municipiul București (CMMB) pentru desemnarea reprezentanților în…

oct. 24, 2024
Oradea a fost gazda unui moment cu totul special, joi, 24 octombrie 2024, când zece studenți de la Institutul Medico-Militar București, care urmează studiile la Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea, au depus jurământul militar. Evenimentul, o premieră pentru oraș, s-a desfășurat în Piața Unirii, sub privirile emoționate ale rudelor și prietenilor celor zece tineri, dar și a numeroaselor oficialități și militari prezenți.

Foto: UO
oct. 21, 2024
Baza didactică „Gaudeamus” a devenit, sâmbătă, 19 octombrie 2024, locul de întâlnire al tinerilor studenți orădeni cu specialiștii în salvarea montană. Evenimentul, desfășurat sub patronajul EU GREEN, a avut ca obiectiv familiarizarea tinerilor cu tehnicile de salvare utilizate în mediul montan, un aspect foarte important pentru cei care practică activități în aer liber în zone de altitudine.

Foto: Adevărul.ro
oct. 19, 2024
În contextul unei mobilități crescute în Uniunea Europeană și Spațiul Economic European, Cardul European de Asigurări Sociale de Sănătate (CEASS) reprezintă un instrument esențial pentru asigurații români care călătoresc temporar în străinătate. Acesta oferă acces gratuit la servicii medicale de urgență sau necesare, în aceleași condiții ca și cetățenii statului gazdă.

oct. 9, 2024
Zilele Facultății de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea au ajuns la cea de a treizecea ediție. Cu acest prilej, „Toamna medicală orădeană” propune specialiștilor din sănătate aproape o sută de comunicări științifice și prezentări.

oct. 3, 2024
În cadrul ,,Săptămânii prevenției gripei în România”, Direcția de Sănătate Publică a Județului Bihor a organizat miercuri, 2 octombrie 2024, la sediul din Oradea, o masă rotundă cu tema ,,Săptămâna prevenției gripei în județul Bihor”.

sept. 28, 2024
Consilierii județeni au aprobat vineri, 27 septembrie 2024, proiectul tehnic pentru noua stație de ambulanță din Aleșd. Acesta prevede construirea unei clădiri noi lângă actuala stație, extinderea garajelor, asfaltarea curții și amenajarea unui acces și a unor împrejmuiri corespunzătoare.

sept. 25, 2024
Direcția de Sănătate Publică Bihor (DSP Bihor) informează că, în sezonul 2024/2025, campania de vaccinare antigripală se desfășoară pe baza unor proceduri similare celor din sezonul anterior. Astfel, vaccinurile antigripale pot fi obținute de la farmacii, pe bază de prescripție medicală, fără ca DSP Bihor să mai distribuie direct dozele către medicii vaccinatori.

sept. 24, 2024
Profesorul universitar dr. Paul Magheru, seniorul învăţământului orădean, susţine introducerea disciplinei opţionale Educaţie sanitară în programa obligatorie a şcolilor, care să cuprindă şi instrucţiuni de educaţie sexuală, predate de profesori de specialitate.

sept. 24, 2024
Sub deviza „A servi mai presus de tine”, Cluburile Rotary din Oradea organizează, pe 29 septembrie 2024, un eveniment dedicat sănătății inimii. Intitulat „Promenada Inimilor”, evenimentul se va desfășura în Piața Regele Ferdinand din Oradea, între orele 16:00 și 20:00, și este organizat în cadrul Zilei Mondiale a Inimii.