Cultură

Varujan Vosganian, la Oradea. Va conferenția „Despre libertate” și va lansa volumul „Dublu autoportret

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal va găzdui joi, 30 octombrie 2025, de la ora 17.00, o întâlnire deosebită cu scriitorul și omul...

Teatrul Regina Maria lansează o nouă ediție a TRM Academy – programul educativ care te ajută să te descoperi prin artă

Teatrul „Regina Maria” dă startul unei noi ediții a TRM Academy, un program educativ dedicat tuturor celor care își doresc să se cunoască mai...

Casa Darvas–La Roche devine „Casa cu nări aurii”

Casa Darvas–La Roche, una dintre cele mai valoroase clădiri din patrimoniul arhitectural al Oradiei, va fi redeschisă integral publicului începând cu 7 noiembrie 2025, odată...

„Prințesa naiului”, Oana Lianu, medaliată cu Aur la Paris pentru întreaga carieră artistică

Salonul Opéra al Hotelului InterContinental Paris Le Grand a fost neîncăpător sâmbătă, 11 octombrie 2025, cu ocazia ceremoniei de decernare a diplomelor și medaliilor...

Bartók, Mozart și Ceaikovski, în aceeași seară, la Filarmonica din Oradea

Joi, 23 octombrie 2025, de la ora 19:00, în Sala de concerte „Enescu – Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea va avea loc un...

Doi profesori orădeni își vor expune lucrările la Atena

Cadru didactic al Facultății de Arte a Universității din Oradea, conf. univ. dr. Titiana Marcu este deja un iconar consacrat. Universitarul orădean își va...

O nouă premieră Caragiale, la Teatrul „Regina Maria”

Teatrul Regina Maria din Oradea pregătește o nouă premieră. Miercuri, 22 octombrie, de la ora 19:00, pe scena Sălii Mari, va fi prezentat spectacolul...

Micul geolog – atelier de educație muzeală

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, activitatea de educație muzeală Micul geolog....

Festivalul Coral „Francisc Hubic”, ediția a XV-a, organizat în 24 octombrie, la Oradea

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică de Oradea, îi invită pe toți iubitorii de muzică la cea de-a XV-a ediție a Festivalului Coral „Francisc...

Oradea a deschis NOCA – primul centru dedicat artei contemporane din oraș

Oradea are, începând de joi, un nou spațiu cultural. A fost inaugurat NOCA – New Oradea Contemporary Art, primul centru dedicat artei vizuale contemporane...

S-au stabilit premiile Salonului Internațional de Artă Fotografică „Varadinum”

În cadrul evenimentului FestiFall 2025, Oradea a fost gazda jurizării celei de-a noua ediții a Salonului Internațional de Artă Fotografică Varadinum, organizat de artistul...

Armonii muzicale în culori tomnatice, pe scena FestiFall din Oradea

Vineri, 10 octombrie, în Piața Unirii din Oradea a avut loc concertul „Armonii muzicale în culori tomnatice”. Evenimentul a adus multă muzică și voie...

Oradea, cu ochii spre cer. O balerină, purtată de baloane, a făcut orașul să viseze

Sâmbătă seară, Oradea a avut aerul unui oraș care, pentru câteva clipe, a uitat de gravitație. Deasupra Pieței Ferdinand, printre felinare și telefoane ridicate...

Concert special al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, de Ziua Oradiei (Foto)

Peste două mii de orădeni au ales, vineri seară, liniștea în locul zgomotului. În inima orașului, pe scena amplasată în Piața Unirii, Corul Național...

A început Oradea FestiFall cu muzică, spectacole, ateliere și voie bună în centrul orașului

Oradea a fost, vineri seara, în sărbătoare, odată cu debutul ediției 2025 a festivalului FestiFall. Centrul orașului s-a umplut de oameni dornici să se...

„Lacul Lebedelor”, la Oradea. European Classical Ballet urcă pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor

Luni, 20 octombrie 2025, de la ora 19.00, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui spectacolul de balet „Lacul Lebedelor”, pus în...

Trupa „Arcadia” a Teatrului „Regina Maria”, premiată la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria din Oradea a câștigat Premiul pentru Creație Păpuși la Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin”, organizat...

Concert de toamnă, la Filarmonica Oradea – FestiFall 2025

Joi, 9 octombrie 2025, de la ora 19:00, Filarmonica de Stat Oradea îi așteaptă pe melomani la un nou concert simfonic festiv, intitulat FestiFall...

O orădeancă, printre câștigătorii „Oscarurilor Fotografiei” din Italia (Foto)

Patru artiști fotografi români au fost distinși la „Siena International Photo Awards 2025”, unul dintre cele mai importante concursuri de fotografie din lume. Evenimentul...

„NOI” – despre culori, prietenie și acel fel de tăcere care vorbește (Foto)

Oradea are momente când pare să-și amintească de sine însăși – de rafinamentul ei vechi, de vocația ei pentru frumos, de tihna pe care...

„Claviaturi romantice” – o seară de poveste cu pianistul Mihai Diaconescu

Publicul meloman este invitat în data de 7 octombrie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Oradea, la recitalul de pian „Claviaturi romantice”,...

Atelier de pictat obiecte din ceramică cu tematică de toamnă, la Muzeul Țării Crișurilor Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, invită copiii să descopere frumusețea toamnei prin...

Arta aranjamentelor florale, la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal îi invită pe cei mici să descopere frumusețea florilor și arta aranjamentelor florale, în cadrul unui atelier...

Călin Pop își surprinde fanii cu un nou album solo

Călin Pop, solistul și chitaristul trupei „Celelalte Cuvinte”, și-a lansat pe 3 octombrie 2025 un nou album solo intitulat „Neștiute”. Acesta reprezintă cea de-a...

„Dimitrie Cantemir, la confluența dintre culturi”

Lansarea volumului „Cantemireștii. Aventura europeană a unei familii princiaredin secolul al XVIII-lea” va avea loc la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, în cadrul conferinței...

Peste 1.200 de dansatori au transformat Piața Unirii într-o sărbătoare a tradițiilor bihorene

Joi, 2 octombrie 2025, Piața Unirii din Oradea a devenit inima tradițiilor bihorene. Acestea au prins viață prin muzică, dans și voie bună. Evenimentul...

Patrimoniul cultural șvab din regiunea Bihor, conservat și promovat

Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage, România), în parteneriat cu Muzeul Jósa András din Nyíregyháza (Ungaria) este partener în...

Soția lui Călin Popescu-Tăriceanu își prezintă la Oradea picturile cu „Lumini de flori”

Sâmbătă, 4 octombrie, de la ora 13.00, iubitorii de artă sunt așteptați la Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal (Str. Armatei Române nr....

Istoria ca poveste vie: dublu eveniment cultural la Muzeul Țării Crișurilor

În data de 25 septembrie 2025, Muzeul Țării Crișurilor din Oradea a găzduit un dublu eveniment dedicat culturii și istoriei. În fața unui public...

Concurs internațional de artă fotografică – Tradiții și modernitate în agricultura din România

Asociația Internațională „Euro Foto Art” din Oradea, împreună cu Summit Agro România, lansează invitația către toți pasionații de fotografie să se înscrie la cea...

TIFF Oradea 2025, deschis cu fast: covor roșu, muzică de cameră și o comedie italiană în premieră

Oradea a redevenit, pentru trei zile, capitala filmului românesc. Covorul roșu s-a întins vineri seara, 26 septembrie, pe treptele Teatrului „Regina Maria”, unde sute...

Ce filme românești și invitați speciali aduce TIFF la Oradea

Cea de-a opta ediție a TIFF Oradea debutează vineri, 26 septembrie, iar din program nu vor lipsi filmele românești și întâlnirile cu  echipele acestora,...

Peste 600 de dansatori sunt așteptați în centrul Oradiei

Joi, 2 octombrie 2025, de la ora 17:30, Piața Unirii din Oradea va prinde viață cu un eveniment dedicat tradițiilor bihorene. „Higheghe și vin”...

„Degețica” deschide stagiunea 2025-2026 a Trupei „Arcadia” la Teatrul Regina Maria

Trupa Arcadia a Teatrului Regina Maria invită publicul la prima premieră a noii stagiuni teatrale: „Degețica”, după Hans Christian Andersen, în dramatizarea și regia...

Spectacol de drone, caiac pe Criș, concerte, video mapping și artă stradală, în inima orașului, la Oradea FestiFall 2025. Vezi programul complet

În perioada 10–12 octombrie, în centrul Oradiei va avea loc un adevărat maraton artistic. Ediția 2025 a Oradea FestiFall vine cu muzică, dans, teatru,...

„Arhetipuri în sunet” – Filarmonica de Stat Oradea marchează 190 de ani de la nașterea lui Saint-Saëns

Joi, 25 septembrie 2025, de la ora 19.00, Sala „Enescu – Bartók” a Filarmonicii de Stat Oradea va găzdui un concert simfonic de excepție....

Conferință și lansare de carte la Muzeul Țării Crișurilor: „Istoria ca scenariu inteligent”

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal invită publicul joi, 25 septembrie 2025, de la ora 17.00, la o dublă manifestare cultural-academică: conferința „Istoria...

A treia ediție „Gusturi și tradiții DE BIHOR” a adus la Oradea bucatele și tradițiile județului

Sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, a avut loc cea de-a III-a ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, organizat în Oradea, în...

Concert special cu Andra Andriucă, în premieră la Oradea

Vineri seara, 19 septembrie, Oradea a găzduit pentru prima dată un concert al artistei ieșene Andra Andriucă, pe pietonala Libertății, în spatele Casei Darvas-La...

 Zilele Culturii Slovace, în Cetatea Oradea

Uniunea Democratică a Slovacilor din România, în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea și Departamentul pentru slovacii din diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei, organizează...

Evenimente speciale la TIFF Oradea: seară misterioasă la Palatul Vulturul Negru, distopia „1984” și cine-concertul „People on Sunday”

La cea de-a 8-a ediție a TIFF Oradea, cinematografia se întâlnește cu arhitectura și muzica, în câteva dintre cele mai spectaculoase locații ale orașului....

Trupa „Iosif Vulcan” deschide stagiunea cu drama „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate”

Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria din Oradea joacă prima premieră a noii stagiuni: spectacolul „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate”...

Teatrul „Regina Maria” găzduiește lansarea unei lucrări de referință semnate de părintele dr. Bogdan Tătaru-Cazaban

Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, organizează joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00, la Teatrul de Stat...

O piesă de colecție, expusă pentru prima dată la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal marchează Zilele Europene ale Patrimoniului prin prezentarea unui obiect de patrimoniu de valoare istorică și culturală inestimabilă,...

Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea invită orădenii la o seară literară cu Dan-Liviu Boeriu

Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai îi invită pe orădeni joi, 18 septembrie, începând cu ora 18:00, la o întâlnire cu scriitorul Dan-Liviu Boeriu, autorul volumului...

Luna Amară sărbătorește 25 de ani de activitate cu un concert electric, la Lokal Oradea

Vineri, 26 septembrie 2025, trupa Luna Amară va susține un concert special în Oradea, la Lokal, în cadrul turneului național „25 de ani –...

Expoziție de prestigiu, la Oradea. Unul dintre cele mai vechi cluburi de fotografie din lume expune alături de Varadinum Foto Club

Vineri, 19 septembrie, de la ora 17.30, la Varadinum Indoor Gallery, spațiul expozițional din cadrul Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc vernisajul unei...

Expoziție personală de fotografie a artistului Marian Plaiano EFIAPg, la Oradea. 92 de imagini surprinse pe strada vieții

Oradea găzduiește, începând de luni, 15 septembrie 2025, o nouă expoziție de artă fotografică menită să încânte iubitorii de frumos. Este vorba despre expoziția...

Un centru, dedicat artei vizuale contemporane, va fi deschis la Oradea

New Oradea Contemporary Art (NOCA) se deschide la Oradea sub administrarea Oradea Heritage. Acesta va fi o platformă de întâlnire între artiști consacrați și...

„Gusturi și tradiții de Bihor”, în curtea Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Vezi programul

Agenția de Management al Destinației Bihor și Muzeul Țării Crișurilor, alături de Centrul de Cultură al Județului Bihor, invită publicul să se bucure de...

- Publicitate -

spot_img

Popular