La Băile Felix, Campionatul Balcanic de Cros a adus, în acest weekend, întreceri spectaculoase și podiumuri pe măsură. Întrecerea a adunat 130 de sportivi din 11 țări, care au concurat la categoriile U20, U23 și seniori, atât la feminin, cât și la masculin.
Evenimentul a fost organizat de Federația Română de Atletism, Primăria Sânmartin, ACS Bihorul Oradea și Asociația de Promovare a Turismului în Băile Felix și Băile 1 Mai, sub egida Balkan Athletics. Deschiderea oficială a avut loc vineri, iar sportivii și oficialii au fost cazați la Hotel Termal. Întrecerile au avut loc sâmbătă. Acestea au culminat cu festivitatea de premiere care a avut loc la Casa de Cultură „George Bologan” din Băile Felix.

La eveniment au participat campioane olimpice, precum Constantina Diță, Paula Ivan și Maricica Puică, dar și reprezentanți ai autorităților locale și ai federației. Toți au subliniat importanța revenirii Băilor Felix pe harta atletismului balcanic, după o pauză de 35 de ani.

Vicepreședintele Balkan Athletics, Cristina Man, a remarcat că întrecerea a fost una dintre cele mai importante competiții din calendarul organizației, care număra acum 23 de țări membre. Organizatorii au apreciat traseele, condițiile de cazare și masa pentru sportivi.

Iată cum s-au clasat primii patru la fiecare categorie:
U20, femei, 4 km
- Mejra Mehmedović (Serbia) – 14:15
- Alexandra Maria Hudea (România) – 14:25
- Havva Efe (Turcia) – 14:32
- Naomi Ben David (Israel) – 14:xx
U20, bărbați, 6 km
- Ali Tunc (Turcia) – 18:19
- Aldin Catovic (Serbia) – 18:25
- Lucian Florin Ștefan (România) – 19:01
- Baris Aktas (Turcia) – 19:12
U23, femei, 6 km
- Uliana Rachynska (Ucraina) – 22:11
- Mădălina Elena Sîrbu (România) – 22:30
- Berfin Kaya (Turcia) – 22:49
- Gamze Altuntas (Turcia) – 22:58

U23, bărbați, 8 km
- Utku Goler (Turcia) – 25:18
- Enbiya Yazici (Turcia) – 25:30
- Mert Selek (Turcia) – 25:34
- Mervan Haykir (Turcia) – 25:37
Senioare, 8 km
- Sümeyye Erol (Turcia) – 28:21
- Devora Avramova (Bulgaria) – 28:30
- Derya Kunur (Turcia) – 28:48
- Viktoriia Shkurko (Ucraina) – 29:12
Seniori, 10 km
- Andrii Atamaniuk (Ucraina) – 31:35
- Vadym Lonskyy (Ucraina) – 31:59
- Abdulhalik Cagiran (Turcia) – 32:01
- Ayetullah Aslanhan (Turcia) – 32:06
Rezultate pe echipe, bărbați, U20, 6 km XC:
- Turcia – 16 puncte
- România – 17 puncte
- Ucraina – 21 puncte
- Serbia – 41 puncte
- Croația – 43 puncte
- Grecia – 53 puncte
- Bulgaria – 0 puncte
- Macedonia de Nord – 0 puncte
- Moldova – 0 punct
U23, bărbați, 8 km, XC:
- Turcia U23 – 6 puncte
- Ucraina U23 – 20 puncte
- Serbia U23 – 27 puncte
- România U23 – 38 puncte
- Croația U23 – 52 puncte
- Bulgaria U23 – 0 puncte
Seniori, bărbați, 10 km, XC:
Ucraina SEN – 8 puncte
Turcia SEN – 13 puncte
Croația SEN – 35 puncte
România SEN – 37 puncte
Bulgaria SEN – 0 puncte
Macedonia de Nord SEN – 0 puncte
Clasament pe echipe – U20 Feminin (4 km)
- Turcia – 16 puncte
- România – 17 puncte
- Israel – 29 puncte
- Serbia – 36 puncte
- Bulgaria – 42 puncte
- Croația – 45 puncte
- Macedonia de Nord – 0 puncte
- Ucraina – 0 puncte
- Kosovo – 0 puncte
Clasament pe echipe – U23 (6 km)
- Ucraina U23 – 12 puncte
- Turcia U23 – 19 puncte
- România U23 – 21 puncte
- Serbia U23 – 33 puncte
- Bulgaria U23 – 0 puncte
- Croația U23 – 0 puncte
- Macedonia de Nord U23 – 0 puncte
Clasament pe echipe – Senioare (8 km)
- Turcia SEN – 12 puncte
- Ucraina SEN – 18 puncte
- Bulgaria SEN – 23 puncte
- România SEN – 37 puncte
- Croația SEN – 42 puncte
- Kosovo SEN – 0 puncte
Ediția viitoare a Campionatului Balcanic de Cros va avea loc în Bulgaria.

Evenimentul a fost deschis vineri cu o conferință de presă la Hotel Termal, unde s-au adunat sportivi, antrenori și oficiali. Printre invitați s-au aflat campioanele olimpice Constantina Diță, Paula Ivan și Maricica Puică, dar și Inocențiu Voinea – secretarul general al Federației Române de Atletism, Cristina Man – vicepreședinte al Balkan Athletics, Ciprian Anta – city manager al Primăriei Sânmartin, Tiberiu Voiț – președintele Asociației de Promovare a Turismului în Stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, prof. dr. Alexandru Ilieș – decanul Facultății de Geografie, Turism și Sport din cadrul Universității din Oradea, prof. Alin Ștefănuț – șeful Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Robert Ștefan Olah – antrenor, membru în Biroul Federal Regiunea Nord-Vest al Federației Române de Atletism, Mihai Sorin Dringo – deținător al recordului național în proba de 400 de metri, şi Călin Laza – președintele ACS Bihorul Oradea.
Crina Dobocan


