Skip to main content

Campania „Detector pentru viață”, în județul Bihor. 500 de detectoare pentru familii vulnerabile

 |  Crina Dobocan  |  ,

Peste 500 de detectoare de fum și monoxid de carbon, donate de E.ON și Delgaz Grid, vor fi instalate gratuit în locuințele a sute de familii din județul Bihor, în cadrul campaniei naționale „Detector pentru viață”. Acțiunea este desfășurată de Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în parteneriat cu E.ON, Delgaz Grid și ISU „Crișana” Bihor.

Campania are ca scop reducerea riscurilor de incendii și intoxicații cu monoxid de carbon în gospodăriile celor mai expuși locuitori, spune Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Potrivit acesteia, vor fi montate 375 de detectoare de fum și 125 de detectoare de monoxid de carbon în comunele: Ceica, Hidișelu de Sus, Lăzăreni, Nojorid, Oșorhei, Popești, Tăuteu, Șimian, Ciumeghiu, Holod, Tinca, Dobrești, Bratca, Tileagd, Șinteu.

Peste 600 de incendii în 2024

Datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bihor arată că, în anul 2024, au avut loc peste 600 de incendii în județ, dintre care 457 în gospodării. Cauzele principale: instalații electrice improvizate sau defecte și coșuri de fum necurățate. Aproximativ 60% dintre incidente s-au produs în mediul rural.

În cursul anului 2024, în Bihor au fost înregistrate peste 600 de incendii,  457 dintre acestea la proprietăți individuale (locuințe, anexe etc.), un procent de 60% înregistrându-se în mediul rural. Printre cele mai frecvente categorii de împrejurări determinante pentru producerea incendiilor s-au numărat instalațiile electrice defecte/improvizate/lăsate sub tensiune nesupravegheate – 216 și coșurile de fum defecte sau necurățate – 106. Astfel de situații pot avea urmări dramatice, mai ales atunci când incendiile sau gazele toxice nu sunt detectate la timp. Din păcate, monoxidul de carbon este un pericol invizibil, dar extrem de periculos, iar incendiile se pot extinde rapid dacă nu sunt semnalate imediat”, a precizat Camelia Roșca.

Dispozitivele nu sunt conectate la rețelele de urgență, însă emit alerte sonore puternice la detectarea pericolului, oferind locatarilor timp prețios pentru evacuare sau intervenție rapidă înainte ca situația să se agraveze. Este un pas necesar npentru siguranța locuințelor din mediul rural, unde accesul la servicii de intervenție poate fi mai dificil, spune Camelia Roșca.

Ne dorim ca prin această acțiune să diminuăm riscurile și să oferim un plus de liniște familiilor din mediul rural. Prevenirea rămâne cea mai sigură formă de protecție”, a mai precizat Camelia Roșca.

Sloganul campaniei este: „Protejăm vieți, prevenim tragedii – împreună construim comunități mai sigure, pas cu pas!”

Crina Dobocan