Deputații au adoptat, miercuri, 24 septembrie, un proiect de lege care impune măsuri stricte pentru creșterea siguranței în unitățile sanitare din România. Potrivit noilor reglementări, toate spitalele publice și private cu paturi vor fi obligate să instaleze butoane de panică în saloanele destinate internării pacienților, dar și sisteme de supraveghere video în zonele critice.
Conform documentului, fiecare salon va trebui dotat cu un mecanism de alertă – fie buton de panică, fie un alt sistem echivalent – amplasat la îndemâna pacienților. Prin activarea acestuia, bolnavii sau aparținătorii pot semnala imediat o urgență medicală ori o situație de pericol iminent, trimițând alerte către personalul medical și echipele de securitate.
„Toate unităţile sanitare publice şi private cu paturi sunt obligate să instaleze şi să menţină în stare de funcţionare butoane de panică sau orice alt sistem de alertă în fiecare salon destinat internării pacienţilor.
Butoanele de panică se instalează într-un loc accesibil pacienţilor, permiţând semnalarea rapidă a unei urgenţe medicale sau a unei situaţii de pericol iminent către personalul medical şi de securitate al spitalului.
Unităţile sanitare au obligaţia de a asigura instruirea periodică a personalului medical şi auxiliar în privinţa utilizării sistemelor de alertă, precum şi de a efectua simulări pentru testarea eficienţei acestora”, arată proiectul de lege.
Camere video în ATI și UPU
Legea prevede, de asemenea, ca secțiile de terapie intensivă, unitățile de primiri urgențe și compartimentele specializate să fie monitorizate prin camere video. Imaginile vor fi înregistrate și păstrate între 3 și 60 de zile, în condiții stricte de securitate cibernetică, și vor putea fi accesate doar de personal autorizat.
Autoritățile spun că măsura nu urmărește intruziunea în intimitatea pacienților, ci protejarea lor și asigurarea unui control mai bun asupra situațiilor critice. Informarea pacienților și a angajaților despre existența acestor sisteme va fi obligatorie, prin afișe vizibile la intrarea în zonele vizate.
Amenzi între 10.000 și 30.000 de lei
Unitățile sanitare care nu vor respecta obligațiile riscă sancțiuni semnificative. Lipsa instalării butoanelor de panică, nefuncționarea sistemelor sau absența instruirii periodice a personalului constituie contravenții și se amendează cu sume cuprinse între 10.000 și 30.000 de lei.
De asemenea, spitalele trebuie să organizeze periodic instruiri și simulări pentru a testa eficiența acestor sisteme de alertă, astfel încât personalul să reacționeze prompt în caz de urgență.
Inițiativa a fost respinsă anterior de Senat, însă Camera Deputaților, care are rol decizional, a dat undă verde proiectului.
Crina Dobocan