Brânză cu cimbrișor, noul ambasador al brânzei din Transilvania. Un proiect de peste jumătate de milion de euro aduce pe piață produse lactate unice, cu beneficii terapeutice
După patru ani de muncă continuă și o investiție de peste 500.000 de euro, Grupul de Acțiune Locală (GAL) Poarta Transilvaniei a lansat oficial o gamă nouă de brânzeturi maturate, realizate din lapte provenit exclusiv de la ferme locale și îmbogățite cu plante medicinale autohtone. Acest proiect ambițios își propune să valorifice resursele naturale ale zonei Sâg și să pună în valoare patrimoniul său cultural și gastronomic.
Vedeta acestei game este brânza maturată cu cimbrișor, care s-a clasat pe primul loc în preferințele participanților la o amplă cercetare senzorială, desfășurată în cadrul proiectului. Evenimentul de prezentare a rezultatelor a avut loc la Primăria comunei Sâg, în prezența primarului Nicolae Peștean, a profesorului univ. dr. Avram Fițiu de la USAMV Cluj-Napoca, a directorului GAL Cristinel Blaga, dar și a fermierilor implicați direct în procesul de producție.
„Acest proiect a arătat că putem crea un produs care să vorbească despre identitatea locului nostru — despre flora, fauna și tradiția agricolă de aici”, a declarat Cristinel Blaga, directorul GAL Poarta Transilvaniei.

Cercetările au relevat și potențialul funcțional al produselor, grație proprietăților terapeutice ale cimbrișorului. Planta are efecte benefice dovedite: calmează tusea, stimulează digestia, are efecte antiseptice intestinale și antivirale, susține funcția hepatică și renală, dar și sănătatea căilor respiratorii.
Brânzeturile sunt maturate cu sare provenită din Salina Praid și au obținut atestarea de „produs montan”, iar producătorii sunt certificați în agricultura biologică, garantând astfel o calitate superioară și trasabilitate completă. Procesarea este realizată de Asociația Crescătorilor de Bovine Sâg, o organizație cu tradiție, fondată în 2002, care a beneficiat, între timp, de investiții de peste 6 milioane de lei. Acestea au vizat modernizarea infrastructurii agricole: drumuri de acces, bazine de aducțiune și sisteme de alimentare cu apă, ce deservesc peste 2.800 de hectare de pășune.

„Este un exemplu de cum cooperarea între fermieri, cercetători și autorități locale poate genera produse competitive, cu valoare adăugată mare, care răspund cererii tot mai mari pentru alimente sănătoase și autentice”, a subliniat profesorul Avram Fițiu.
Noua gamă de brânzeturi va fi disponibilă în curând atât pe piața locală, cât și în rețelele de produse tradiționale și ecologice din întreaga țară, devenind un veritabil ambasador al comunei Sâg și al regiunii Poarta Transilvaniei.
Crina Dobocan
