Skip to main content

Biletele pentru meciul decisiv al finalei de baschet s-au epuizat în timp record! Orădenii își caută deja loc în tribune pe cont propriu

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Narcis Alexandru
Foto: Narcis Alexandru

Atmosferă de derby și nerăbdare maximă în rândul suporterilor baschetului orădean! Biletele pentru meciul decisiv al finalei Ligii Naționale de baschet masculin, dintre CSM Oradea și adversara sa din acest sezon incendiar, s-au vândut complet în doar câteva minute de la punerea în vânzare. Anunțul oficial a fost făcut de clubul CSM Oradea prin intermediul paginii sale de Facebook.

Confruntarea care va decide campioana sezonului 2024-2025 se va disputa vineri, 13 iunie, de la ora 19:00, la Oradea Arena. Cu scorul general de 2-2, înregistrat după primele patru meciuri, suspansul este la cote maxime, iar interesul publicului – la fel. Arena, care are o capacitate de 5.350 de locuri, va fi plină până la refuz, la fel cum a fost și în primele două partide desfășurate la Oradea, când au asistat 5.094, respectiv 5.345 de fani.

Foto: Narcis Alexandru

Interesul pentru biletul la acest meci a atins un nivel rar întâlnit. Imediat după ce s-au epuizat tichetele disponibile online și la casele de bilete, zeci de orădeni au început să posteze mesaje pe rețelele sociale, oferindu-se să cumpere bilete de la cei care nu mai pot ajunge la meci. Grupurile locale de suporteri și forumurile online au fost rapid inundate cu anunțuri de genul „Cumpăr 2 bilete pentru meci”, „Dau preț bun pe un loc la finală”, semn clar al febrei care a cuprins orașul.

Pe fondul unei rivalități intense și a unei serii spectaculoase, așteptările sunt uriașe pentru vineri. CSM Oradea va avea din nou în spate o sală arhiplină, cu un public care a demonstrat și în trecut că poate fi al șaselea jucător.

Crina Dobocan