Bihorul, motor al dezvoltării rurale: 821 de contracte de finanțare, în valoare de 130 milioane de euro
Județul Bihor se menține în topul regiunilor din România care reușesc să atragă și să implementeze fonduri europene destinate agriculturii și dezvoltării rurale, în cadrul Planului Strategic PAC 2023–2027. Cele mai recente date transmise de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Bihor arată o implicare masivă a fermierilor locali și o rată de absorbție superioară mediei naționale.
Tinerii fermieri, lideri la nivel național
Un punct forte al Bihorului îl reprezintă sprijinul acordat tinerilor care aleg să își dezvolte propriile ferme. Prin submăsura DR 30 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, au fost semnate 752 de contracte, în valoare de 52,6 milioane de euro. Prima tranșă de plată, de aproape 39,5 milioane de euro, a fost deja efectuată, iar restul de 13,1 milioane urmează să fie virate după îndeplinirea obligațiilor contractuale, a spus Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
Raportat la nivel național, unde totalul proiectelor contractate pe această linie se ridică la 245 milioane de euro, Bihorul concentrează peste 21% din fondurile accesate.
Infrastructură rurală
Un alt domeniu prioritar este infrastructura rutieră din mediul rural. Prin submăsura DR 28 – Crearea și modernizarea infrastructurii rutiere de bază, județul Bihor a atras 23 de proiecte, în valoare de 22,7 milioane de euro. Această sumă reprezintă aproximativ 11% din totalul contractat la nivel național, ceea ce confirmă interesul administrațiilor locale de a facilita accesul fermierilor la piețe și servicii.
Zootehnie, procesare și pomicultură – domenii în creștere
Diversificarea investițiilor este vizibilă și în alte sectoare.
Astfel:
- prin DR 20 – Investiții în sectorul zootehnic au fost finanțate 11 proiecte, în valoare de 18 milioane de euro;
- prin DR 22 – Procesarea produselor agricole și pomicole s-au semnat cinci proiecte, totalizând aproape 18 milioane de euro;
- prin DR 27 – Infrastructura de acces agricolă, opt proiecte au atras 7,8 milioane de euro;
- în pomicultură, prin DR 15, au fost contractate opt proiecte cu o valoare cumulată de peste 6 milioane de euro.
De asemenea, prin programele complementare – DR 36 LEADER (11 proiecte, 3,7 milioane de euro), DR 26 irigații (două proiecte, aproape 1 milion de euro) și DR 33 grupuri de producători (un proiect, 338.000 de euro) – Bihorul continuă să construiască un mediu rural competitiv și sustenabil.
În total, fermierii și autoritățile locale din județ au încheiat 821 de contracte de finanțare, însumând 130 milioane de euro. Din această sumă, peste 40,8 milioane de euro au fost deja achitate beneficiarilor, iar restul de 89,2 milioane urmează să fie plătite pe măsură ce proiectele avansează.
Prin comparație, la nivel național, în cadrul PS PAC 2023–2027 au fost semnate peste 4.600 de contracte, cu o valoare totală de 1,3 miliarde de euro. Astfel, Bihorul reușește să concentreze singur aproximativ 10% din finanțările contractate, depășind media altor județe.
Directorul instituției crede că succesul se datorează atât interesului fermierilor, cât și sprijinului tehnic acordat constant la nivel local.
„Implicarea fermierilor bihoreni și sprijinul constant al echipei noastre au dus la rezultate remarcabile. Continuăm să fim alături de beneficiari pentru ca toate proiectele să fie implementate cu succes și la termen”, a declarat Cristian Buzlea, directorul OJFIR Bihor.
De la instalarea tinerilor fermieri și modernizarea drumurilor rurale, până la investiții în zootehnie, procesare, pomicultură și dezvoltare locală, județul Bihor se profilează ca un model de bune practici în utilizarea fondurilor europene. Performanțele înregistrate confirmă rolul județului ca motor al dezvoltării rurale și un exemplu de eficiență în implementarea Planului Strategic PAC 2023–2027.
Crina Dobocan