(Foto) Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea se redeschide pe 2 septembrie – un hub cultural și digital, la standarde europene
După mai bine de un an de lucrări (martie 2024), Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” își redeschide oficial porțile marți, 2 septembrie, cu o înfățișare complet schimbată. Modernizată la standarde europene printr-un proiect finanțat prin PNRR și Consiliul Județean Bihor, instituția a devenit un spațiu deschis, prietenos și ultramodern, pregătit să răspundă atât nevoilor cititorilor, cât și celor digitale ale orădenilor.
Investiția a avut o valoare de peste 10,3 milioane de lei (aprox. 2,58 milioane euro din fonduri PNRR și 1,54 milioane euro cofinanțare CJ Bihor), iar lucrările au fost finalizate recent.

Structură modernă, pe niveluri
- Parter: librărie-cafenea Humanitas (160 mp), amfiteatru deschis, atelier pentru copii și spațiu dedicat celor mai tineri cititori.
- Etajul I: auditorium pentru adulți, săli de lectură, zone de cursuri digitale și expoziții de carte.
- Etajul II: sală de conferințe, mediatecă, studio de înregistrări și terasă accesibilă publicului.
Clădirea dispune de două lifturi și accesibilitate completă pentru persoane cu dizabilități.

Digitalizare completă și acces non-stop
Biblioteca intră în era digitală cu un sistem RFID (Radio-Frequency Identification, un sistem de identificare și gestionare a fondului de carte bazat pe unde radio), aplicat celor 340.000 de volume.

Datorită acestui sistem, toate titlurile vor putea fi împrumutate non-stop, prin stațiile destinate ridicării și returnării, de la intrarea în instituție.
Abonații își vor putea rezerva cărțile printr-o aplicație dedicată, iar ridicarea acestora se va face simplu, pe baza cardului de bibliotecă, la orice oră, din dulăpioare special amenajate (tip easy-box).

În plus, spațiul oferă acces la e-books, audiobooks și 20 de stații de lucru pentru formare digitală.
Atmosfera este întregită de spațiile generoase, luminoase și de designul modern și prietenos, care transformă biblioteca într-un hub cultural și educațional de referință în regiune.

„Este un vis împlinit pentru comunitate și un pas esențial către biblioteci ale viitorului”, spune Ancuța Șchiop, managerul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea.

Ceremonia de inaugurare va cuprinde discursuri oficiale, prezentări ale specialiștilor invitați și un tur ghidat al clădirii, cu demonstrații live ale noilor facilități.

Cititorii pot să folosească deja noile spații dedicate publicului, care au fost finalizate în totalitate, inclusiv o nouă sală de lectură și o zonă destinată copiilor.
În aceste zone, care sunt deschise după programul normal (de luni – vineri de la 08:00 – 19:00, iar sâmbăta între orele 09:00 – 13:00), au fost montate rafturi pe tot peretele. Folosindu-se de scările speciale, cititorii, îndrumați de bibliotecari, pot să-și ia cartea indiferent unde este amplasată.

Datorită acestor noi elemente de mobilier, Biblioteca își valorifică mai bine colecțiile, inclusiv fonduri care, din lipsă de spațiu, nu au fost disponibile anterior publicului. Printre acestea se numără secțiunea pentru copii, literatură, critică literară, psihologie, medicină și alte domenii de interes.

„Renovarea și echiparea sediului central al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai Bihor” se desfășoară în cadrul unui proiect mai larg, care cuprinde modernizarea a 29 de biblioteci din județ, din localitățile Oșorhei, Sânmartin, Sântandrei, Nojorid, Aștileu, Borș, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chișlaz, Curtuișeni, Diosig, Drăgești, Finiș, Mădăras, Pocola, Răbăgani, Roșia, Tăuteu, Tinca, Tulca, Aleșd, Beiuș, Marghita, Nucet, Salonta, Ștei, Săcueni și Valea lui Mihai.
Crina Dobocan
Foto: Crina Dobocan


