Băile Felix devin capitala fotbalului juvenil. Peste 1.000 de copii și zeci de echipe vin la Cupa Lotus 2026

Dată:

Băile Felix devin, la finalul lunii mai, unul dintre cele mai importante centre ale fotbalului juvenil din România. Între 29 și 31 mai 2026, stațiunea va găzdui ediția a treia a Cupei Lotus, un turneu internațional la care vor participa peste 1.000 de copii și mai mult de 70 de echipe din România și Ungaria.

Competiția se va desfășura la noua bază sportivă din Sânmartin, construită prin Compania Națională de Investiții. Complexul are teren mare de fotbal cu nocturnă, teren multisport pentru handbal, baschet și tenis, vestiare moderne pentru jucători și arbitri, cabinet medical, tribună, zonă VIP și spații dedicate organizării tehnice și protocolare.

Timp de trei zile, Băile Felix și Băile 1 Mai vor deveni puncte importante pe harta fotbalului juvenil românesc. Organizatorii spun că ediția din acest an se desfășoară sub mesajul „Cupa Lotus – acolo unde cresc viitorii campioni”, în contextul apropierii Zilei Internaționale a Copilului, sărbătorită pe 1 iunie.

La turneu vor participa echipe de la 23 de cluburi din România și Ungaria. Printre acestea se numără CFR Cluj, UTA Arad, Academia Bekescsaba, Fortuna Arad, Kickers Chișineu Criș, LPS Cluj-Napoca, Viitorul Zalău, Someșul Satu Mare, Lupii Oașului, FC Bihor Oradea, LPS Bihorul Oradea, Crișul Sântandrei, Rapid Oradea, Zenit Oradea, Atletico Oradea, Transilvania Sport Academy, Juniorul Oradea, Crișana Oradea, Juniorul Salonta, Dynamic Oradea, Juventus Oradea, United Bihor și CS Lotus Băile Felix.

Meciurile se vor disputa la categoriile de vârstă 2014, 2015, 2016, 2017, 2018 și 2019.

Programul competiției începe vineri, 29 mai, când partidele se vor juca între orele 14:00 și 20:00. Sâmbătă, 30 mai, meciurile sunt programate între orele 10:00 și 19:00, iar duminică, 31 mai, între 09:00 și 15:00.

Tot sâmbătă, de la ora 11:00, va avea loc inaugurarea oficială a noii baze sportive din Sânmartin, în prezența autorităților și a unor invitați speciali. De la ora 11:30, publicul va avea acces și la zona special amenajată de food court și băuturi.

Cupa Lotus 2026 va aduce la Sânmartin și nume cunoscute din fotbalul românesc și presa sportivă. La eveniment vor fi prezenți Claudiu Keșeru, Marius Nicolae, Dan Filoti, Sandu Boc, Marius Popa, Matei Popa și Bogdan Lobonț.

Festivitatea de premiere este programată duminică, de la ora 15:30. Evenimentul va fi prezentat de jurnalistul Dan Filoti, cunoscut pentru emisiunile sportive de la Digi Sport.

Primele trei echipe clasate la fiecare categorie vor primi premii. Organizatorii vor acorda și distincții individuale pentru cel mai bun portar, golgheterul turneului, cel mai bun jucător al competiției și cel mai bun jucător din fiecare echipă.

Premiile vor fi înmânate de foști internaționali și invitați speciali, printre care Alexandru Boc, Bogdan Lobonț, Claudiu Keșeru, Adrian Popa, Marius Popa, Zeno Bundea și Matei Popa. Acesta din urmă este internațional de juniori și a debutat în actualul sezon din Superligă, unde a apărat poarta FCSB în 13 partide.

Turneul se suprapune și cu finala UEFA Champions League, programată sâmbătă, 30 mai, de la ora 19:00, pe Arena Ferenc Puskas din Budapesta. În ultimul act al competiției se vor întâlni Paris Saint Germain și Arsenal Londra.

În cadrul evenimentului va fi organizată „Champions League Night”, pe Stadionul Lotus din Sânmartin. Finala va fi transmisă live pe un ecran uriaș, într-o zonă special pregătită pentru spectatori. Pe durata meciului vor funcționa și spațiile de food court și lounge dedicate publicului și invitaților.

Organizatorii spun că turneul este construit în jurul performanței, respectului între sportivi și spiritului de echipă. Întregul program a fost gândit astfel încât activitățile sportive și organizatorice să se desfășoare în condiții clare și profesioniste pe toată perioada competiției.

Cupa Lotus 2026 este organizată de Visit Băile Felix, Primăria Sânmartin și CS Lotus Băile Felix, cu sprijinul partenerilor și sponsorilor evenimentului.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular