Autobuzul turistic îi plimbă pe orădeni și turiști prin cele mai importante locuri din oraș. Cât costă biletele și de unde pot fi cumpărate

Dată:

Orădenii și turiștii care își petrec weekendul în oraș au ocazia să descopere principalele obiective turistice din Oradea din autobuzul turistic. Oradea Transport Local organizează, în zilele de sâmbătă, 18 iulie, și duminică, 19 iulie 2026, curse speciale de agrement care vor străbate unele dintre cele mai cunoscute locuri din municipiu.

Autobuzul va pleca din Piața Unirii începând cu ora 12:00. Cursele vor fi efectuate din oră în oră, iar ultima plecare este programată la ora 20:00.

Traseul include mai multe puncte importante din oraș: Piața Unirii, Grădina Zoologică, Muzeul Țării Crișurilor, Templul Francmasoneriei, Sinagoga Ortodoxă, Parcul 1 Decembrie, Colegiul Emanuil Gojdu, Parcul I.C. Brătianu, Aquapark Nymphaea, Drumul Expres, Podul Teodor Neș, strada Berzei, Șirul Canonicilor, Piața Ion Creangă, Palatul Poștei, Palatul Justiției, Casa Darvas, Piața Regele Ferdinand, Primăria Oradea și revenirea în Piața Unirii.

Prețul unui bilet este de 15 lei pentru adulți și de 7 lei pentru copii.

Biletele pot fi cumpărate direct de la șofer, atât în numerar, cât și cu cardul bancar. De asemenea, acestea pot fi achiziționate prin SMS, la numărul 7429. Pentru adulți trebuie trimis codul CTA, iar pentru copii codul CTR. O altă variantă este aplicația mobilă 24PAY.

Reprezentanții Oradea Transport Local îi informează pe călători că programul curselor poate fi modificat în funcție de condițiile meteorologice. În cazul unor averse de ploaie, autobuzul turistic nu va circula în intervalul în care vremea nu permite desfășurarea curselor.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular