Autor: Crina Dobocan
Uniunea Democratică a Slovacilor din România, în parteneriat cu Visit Oradea, Primăria Oradea și Departamentul pentru slovacii din diaspora din cadrul Guvernului Slovaciei, organizează în perioada 20–21 septembrie 2025 evenimentul „Zilele Culturii Slovace”, desfășurat în Cetatea Oradea.
Premieră medicală, la Spitalul Clinic „Avram Iancu” din Oradea
O echipă de medici de la Spitalul Clinic „Avram Iancu” Oradea, aflat în subordinea Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor Interne, a realizat o intervenție în premieră pentru județul Bihor: recanalizarea traheală prin electrorezecția bronhoscopică a unei stenoze traheale post-intubație.
Oradea și-a prezentat cele 30 de autobuze electrice. Investiție de 80 de milioane lei pentru un transport public modern și nepoluant
Vineri, 19 septembrie 2025, Piața Unirii din Oradea a fost gazda unui eveniment de amploare, în cadrul căruia municipalitatea a prezentat publicului noile autobuze electrice achiziționate pentru transportul public local. Din motive de spațiu, în centrul orașului au fost expuse 25 de vehicule, însă întreaga flotă de 30 de autobuze a sosit deja la Oradea și urmează să intre pe trasee în următoarele săptămâni.
Incendiu izbucnit la un supermarket din Oradea
Un incendiu a izbucnit joi seara, 18 septembrie, la un supermarket situat pe Calea Republicii din Oradea, punând în pericol atât bunurile din magazin, cât și locatarii imobilului. Din fericire, intervenția rapidă a pompierilor a împiedicat extinderea flăcărilor și a limitat pagubele materiale.
„Luna Amară”, la 25 de ani: „Surpriza e că încă mai suntem aici”
Au trecut 25 de ani de când „Luna Amară” a urcat pentru prima dată pe scenă. O trupă născută în underground-ul clujean, care a știut să îmbine rockul alternativ cu mesaje profunde, poezie și revoltă socială. În tot acest timp, au rămas fideli autenticității și publicului care i-a susținut.
Reîncep întâlnirile din cadrul programului „ABC pentru mămici și tătici”
Direcția de Asistență Socială Oradea, prin Creșa Oradea, dă startul unei noi ediții a programului „ABC pentru mămici și tătici”, un proiect dedicat părinților care își doresc să fie mai bine informați, mai pregătiți și mai conectați la nevoile copiilor lor.
Orădenii, invitați la alergare pentru o cauză nobilă: sprijin pentru copiii cu autism
Sâmbătă dimineață, în Parcul Cetății din Oradea se vor întâlni iubitorii de mișcare cu cei ce vor să facă fapte bune. Acolo se va desfășura cea de-a V-a ediție a evenimentului caritabil „Alergăm Împreună la FAPTE BUNE pentru AUTISM”, o acțiune care îmbină sportul cu dorința de a sprijini copiii și familiile care se confruntă cu tulburările din spectrul autist.
România cedează în primul joc amical cu Franța de la Oradea Arena
România a întâlnit campioana mondială en-titre și vicecampioana olimpică Franța, la Oradea Arena, în cadrul unui prim meci amical ce a opus primele reprezentative de handbal feminin. Evenimentul a avut loc joi (18.09), fiind transmis în direct pe PrimaSport. Rezultatul final a fost de 27-32.
O nouă licitație pentru firmele care doresc să investească în Parcurile industriale din Bihor
Firmele interesate să facă investiții în Parcurile de Specializare Inteligentă din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei pot să depună oferte în cadrul unei noi licitații publice pentru atribuirea de parcele.
Universitatea din Oradea găzduiește, din nou, Noaptea Cercetătorilor Europeni
Pe 26 septembrie 2025, între orele 17:00 și 22:00, Universitatea din Oradea își deschide porțile pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente dedicate științei: Noaptea Cercetătorilor Europeni. Manifestarea are loc simultan în 26 de țări și peste 400 de orașe europene, iar Oradea face din nou parte din această rețea.
Studenții, în prag de protest național: „Nu putem accepta ca educația să devină victima austerității”
Studenții, între promisiuni și proteste. „Educația nu trebuie să fie victima austerității”
Peste 300 de tineri, reprezentanți ai Uniunii Studenților din România (USR), s-au reunit în aceste zile la Universitatea din Oradea, unde are loc cea de-a 69-a Adunare Generală a organizației. Tema centrală a discuțiilor: măsurile de austeritate care afectează învățământul superior.
Fabrica de mobilă din Bihor, descoperită că folosea aproape 300 de angajați „fără protecție și fără drepturile cuvenite”
O fabrică din Bihor a intrat în vizorul autorităților după ce aproape 300 de angajați au fost surprinși muncind fără a beneficia de drepturile legale corespunzătoare. Ministerul Muncii a anunțat situația, subliniind că persoanele vizate lucrau „fără protecție și fără drepturile cuvenite”.
Al șaselea tramvai nou a ajuns la Oradea. Flota OTL continuă să se modernizeze
Transportul public din Oradea continuă să se dezvolte. Depoul OTL a primit, zilele trecute, al șaselea tramvai nou, parte a contractului prin care orașul achiziționează nouă vehicule moderne de la Astra Vagoane Călători SA.
Lucrărilor la pasajul subteran de pe Tudor Vladimirescu deviază traseele liniilor de autobuz
Din 17 septembrie 2025, mai multe trasee de autobuz din Oradea vor suferi modificări temporare. Măsura este impusă de demararea lucrărilor pentru construirea pasajului subteran din intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu – Oneştilor – Lăpuşului, una dintre cele mai aglomerate zone din oraș.
Grav accident pe DN 79, între Inand și Mădăras. Două persoane au ajuns la spital
Un accident rutier deosebit de grav s-a produs joi dimineața, pe Drumul Național 79, între localitățile Inand și Mădăras. În urma impactului, două persoane au fost rănite și transportate de urgență la spital.
Oradea luptă pentru titlul „Capitala Tineretului din România”. Patru orașe, în competiție
Patru orașe – Bistrița, Deva, Oradea și Tulcea – și-au depus candidatura pentru titlul de „Capitala Tineretului din România” în anul 2027. Acest titlu le oferă orașelor șansa de a organiza proiecte pentru tineri și de a-i implica mai mult în viața comunității.
Interregional Călători introduce suporturi speciale pentru transportul bicicletelor
Pasionații de cicloturism au parte de o veste bună. Începând cu data de 18 septembrie 2025, Interregional Călători introduce în circulație autocare echipate cu suporturi speciale pentru biciclete. Astfel, cei care aleg să exploreze România pe două roți ori să facă sport, pentru că bicicletele pot fi transportate în siguranță cu ajutorul suporturilor speciale montate pe autocarele de înlocuire tren de călători.
România – Franța, duel de gală la Oradea: tricolorele testează forța contra campioanei mondiale
Naționala feminină de handbal a României își măsoară forțele cu Franța, campioana mondială en titre, în două meciuri amicale programate la Oradea Arena, joi de la ora 18:00 și sâmbătă de la 15:00. Evenimentul, organizat de Federația Română de Handbal în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, reprezintă un nou prilej pentru publicul bihorean de a urmări handbal de nivel înalt.
Împreună pentru viitorul copiilor! FC Bihor și Lions Club Oradea, parteneriat pentru educație
La început de an școlar, fotbalul și voluntariatul și-au dat mâna la Oradea pentru un scop comun: sprijinirea copiilor din comunitate. Clubul FC Bihor și Lions Club Oradea au organizat, în primele săptămâni din septembrie, două acțiuni care au adus zâmbete pe chipul celor mici.
Excavatoare plutitoare, la decolmatarea Lacului Vida din Luncasprie
Lacul Vida, una dintre cele mai spectaculoase atracții naturale din Bihor, a intrat într-un amplu proces de reconstrucție ecologică. Miercuri, 17 septembrie 2025, Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor, a prezentat în teren stadiul lucrărilor de decolmatare a lacului cu pâlnie din comuna Dobrești.
One World Romania ajunge în octombrie la Timișoara, Arad și Oradea cu documentare și dialoguri comunitare
Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului One World Romania își continuă turneul prin țară și revine în această toamnă în vestul României. După ediția din august de la Eforie Sud, publicul din Timișoara (9-12 octombrie), Arad (13-15 octombrie) și Oradea (17-19 octombrie) va putea viziona unele dintre cele mai apreciate filme ale ediției a 18-a, desfășurată în primăvară la București sub tema „M-auzi?!”.
Amplă acțiune de curățenie, organizată sâmbătă în Oradea
Primăria Municipiului Oradea participă în data de 20.09.2025 la acțiunea de colectare a deșeurilor, în cadrul acțiunii „Ziua de Curățenie Națională 2025”, prin inițiativa „Let’s Do It, Romania!”.
La Universitatea din Oradea s-a dat startul înscrierilor la Săptămâna bobocilor
Evenimentul este dedicat noii generații de studenți ai Universității din Oradea. Pe parcursul a patru zile, participanții vor avea parte de activități diverse și atractive: de la orientare în campus și prezentarea asociațiilor studențești, la un treasurehunt prin oraș, competiții interactive, și, bineînțeles, petreceri studențești care promit atmosferă memorabilă.
Ce nereguli au descoperit inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) în Bihor
În luna august 2025, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor au desfășurat un total de 27 de misiuni de inspecție, dintre care 26 au fost inopinate. Toate acestea au avut ca scop verificarea respectării standardelor minime de calitate obligatorii pentru funcționarea serviciilor sociale, dar și evaluarea în vederea acreditării sau acordării licenței de funcționare a furnizorilor de servicii sociale.
Evenimente speciale la TIFF Oradea: seară misterioasă la Palatul Vulturul Negru, distopia „1984” și cine-concertul „People on Sunday”
La cea de-a 8-a ediție a TIFF Oradea, cinematografia se întâlnește cu arhitectura și muzica, în câteva dintre cele mai spectaculoase locații ale orașului. Publicul este invitat la proiecții aniversare, experiențe multisenzoriale și cine-concerte menite să readucă la viață capodopere ale filmului mondial.
Toamna aceasta se numără bobocii… dansatori! Feeling Dance Studio anunță înscrieri pentru copii și adulți
La început de toamnă, Feeling Dance Studio din Oradea deschide înscrierile pentru grupele de dans dedicate atât copiilor, cât și adulților. Perioada de înscrieri se desfășoară între 16 septembrie – 16 octombrie, iar cursurile sunt gândite pentru toate nivelurile – de la începători la avansați.
Dezbatere publică la Oradea privind finanțările nerambursabile pentru activități nonprofit. Sprijinul poate fi cerut și ce cei care nu au sediul ori domiciliul în Oradea
Primăria Municipiului Oradea organizează o dezbatere publică joi, 16 octombrie 2025, de la ora 16:00, în sala mare a instituției, pe tema modificării și completării „Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes local”.
Crosul Cetății Purem by Eberspächer aduce alergătorii în inima Oradiei
Oradea se pregătește să îmbrace din nou haine sport. Pe 4 octombrie 2025, în incinta și împrejurimile Cetății Oradea, va avea loc Crosul Cetății Purem by Eberspächer, o competiție dedicată alergătorilor amatori de toate vârstele, organizată de ACS Xterra Sport Bihor.
A început a II-a ediție a programului de digitalizare pentru seniori
După succesul primei ediții, care a atras peste 70 de participanți și a generat interes din partea celor care s-au înscris, DAS Oradea a reluat programul de digitalizare gratuită destinat seniorilor. Cererea mare din partea comunității, a determinat deschiderea în acest început de toamnă a două noi grupe, în limba română și în limba maghiară, care au început deja activitatea în cadrul celei de-a doua ediții.
Trupa „Iosif Vulcan” deschide stagiunea cu drama „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate”
Trupa „Iosif Vulcan” a Teatrului Regina Maria din Oradea joacă prima premieră a noii stagiuni: spectacolul „Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” de Andrew Bovell, în regia lui Vlad Bălan. Premiera va avea loc marți și miercuri, 16 și 17 septembrie, de la ora 19:00, la Sala Transilvania.
Orădenii rămân fără apă pe 16 septembrie. Două intervenții majore pe rețeaua de alimentare
La solicitarea Companiei de Apă Oradea (CAO), Primăria Oradea a anunțat că, marți, 16 septembrie 2025, vor fi efectuate două intervenții de amploare la rețeaua de distribuție a apei potabile. Acestea necesită întreruperea totală a furnizării apei pe mai multe străzi și zone ale orașului.
Victorie și locul II la finalul turneului memorial Antonio Alexe, ediția 12
CSM CSU Raiffeisen Oradea a încheiat perioada precompetițională cu o victorie clară împotriva formației CS Vâlcea 1924, scor 73-53. Partida s-a disputat luni, 15 septembrie, la Oradea Arena.
Teatrul „Regina Maria” găzduiește lansarea unei lucrări de referință semnate de părintele dr. Bogdan Tătaru-Cazaban
Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, organizează joi, 18 septembrie 2025, de la ora 18:00, la Teatrul de Stat „Regina Maria” din Oradea, un eveniment cultural de excepție. Este vorba de lansarea volumului părintelui dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, „Învierea lui Lazăr de-a lungul secolelor. Volumul I: 125–1486”, apărut la Editura Spandugino.
Aquaparkul Nymphaea din Oradea își schimbă programul de funcționare începând cu data de 1 octombrie 2025
Potrivit noilor reguli, complexul va fi deschis zilnic între orele 9:00 și 21:00. Casieria va funcționa în același interval, dar se va închide cu o oră mai devreme, la ora 20:00.
Liderii studenților români se reunesc la Oradea – Ministrul Educației, Daniel David, invitat special la Adunarea Generală a USR
În perioada 18 – 21 septembrie 2025, Universitatea din Oradea devine gazda celei de-a LXIX-a Adunări Generale a Uniunii Studenților din România (USR), cel mai amplu for de reprezentare studențească din țară. Evenimentul va aduna la Oradea peste 400 de tineri lideri din toate centrele universitare românești, transformând orașul, timp de patru zile, în capitala mișcării studențești naționale.
Accident feroviar la Salonta. Un tren a deraiat după ce a lovit un autoturism
Un incident feroviar a avut loc luni dimineață, 15 septembrie, la Salonta, cu puțin timp înainte de ora 9:00. Un automotor care circula pe ruta Salonta – Kotegyan (Ungaria) a lovit un autoturism Mercedes înmatriculat în Franța, la un pasaj de trecere la nivel cu calea ferată.
A murit Ioan Șora, fost primar al comunei Pomezeu, unul dintre cei mai longevivi edili ai Bihorului
Fostul primar liberal al comunei Pomezeu, Ioan Șora, a încetat din viață duminică dimineață, la vârsta de 61 de ani, în urma unui atac cerebral, înregistrat cu câteva zile înainte la Spitalul Militar din București.
O piesă de colecție, expusă pentru prima dată la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal marchează Zilele Europene ale Patrimoniului prin prezentarea unui obiect de patrimoniu de valoare istorică și culturală inestimabilă, intrat recent în colecția instituției.
Orădenii sunt invitați să doneze pâine – în patru puncte din oraș
Ediția cu numărul 34 a proiectului caritabil „Oradea donează o pâine” se va desfășura miercuri, 17 septembrie 2025, între orele 15:00 și 17:00. Oamenii sunt invitați, și de această dată, să se implice.
Accident grav pe Dealul Bitii din Bihor. Două persoane au rămas încarcerate
Un accident rutier serios a avut loc duminică, 14 septembrie, pe DN 76, în zona localității Răbăgani, cunoscută sub denumirea Dealul Bitii. Două persoane au rămas blocate în autoturism după ce șoferul a pierdut controlul vehiculului și a ieșit în afara drumului.
Luptătorii de la Liceul Sportiv Oradea, calificați la Campionatul Balcanic
Secția de lupte a Liceului cu Program Sportiv „Bihorul” din Oradea a participat, în weekend, la Piatra Neamț, la etapa de selecție pentru Campionatul Balcanic. Competiția balcanică care se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 6–12 octombrie 2025.
Accident rutier pe DN1, la Bucea – trei persoane rănite
Un accident rutier s-a produs duminică, în jurul orei 13:50, pe DN1-E60, la intrarea în localitatea Bucea, județul Cluj. În eveniment au fost implicate un autoturism și o dubă cu remorcă, impactul fiind unul lateral.
Mihai Dringo, locul 6 la Tokyo. Din păcate, nu s-a calificat în semifinală
Sportivul orădean Mihai Sorin Dringo a reprezentat România la Campionatele Mondiale de Atletism 2025, desfășurate la Tokyo, Japonia, între 13 și 21 septembrie, însă din păcate nu s-a calificat în semifinalele probei de 400 metri plat. Dringo, legitimat la CSM Oradea și antrenat de Robert Olah, a încheiat seria de calificare pe locul 6, în seria sa, cu 45 secunde și 21 sutimi, iar atenția s-a mutat ulterior pe pistă, în așteptarea următoarelor evoluții ale colegilor români.
Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai din Oradea invită orădenii la o seară literară cu Dan-Liviu Boeriu
Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai îi invită pe orădeni joi, 18 septembrie, începând cu ora 18:00, la o întâlnire cu scriitorul Dan-Liviu Boeriu, autorul volumului „Aici locuiește frica”, apărut în colecția Memorii-Jurnale. Evenimentul va avea loc în librăria-cafenea Humanitas, inaugurată recent în cadrul bibliotecii (Str. Armatei Române nr. 1A).
Luna Amară sărbătorește 25 de ani de activitate cu un concert electric, la Lokal Oradea
Vineri, 26 septembrie 2025, trupa Luna Amară va susține un concert special în Oradea, la Lokal, în cadrul turneului național „25 de ani – Electric”. Evenimentul va începe la ora 20:00, cu accesul publicului începând de la ora 19:00. Deschiderea serii va fi asigurată de trupa Redrum.
Lecție de viață la înălțime. Elevii orădeni au descoperit frumusețea și importanța ariilor protejate din Apuseni
Elevii din clasele a VII-a C și a VIII-a C ai Școlii Gimnaziale nr. 16 din Oradea au participat la o activitate educativă dedicată protejării mediului și cunoașterii patrimoniului natural. Evenimentul s-a desfășurat în cadrul programului „Școala Altfel”. Activitatea a fost realizată în parteneriat cu Parcul Natural Apuseni și a avut drept scop conștientizarea importanței ariilor protejate.
13 Septembrie – „Ziua Pompierilor din România” sărbătorită alături de bihoreni
În data de 13 septembrie 2025, cu prilejul „Zilei Pompierilor din România”, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au avut, pe lângă misiunile specifice desfășurate permanent, și una specială: aceea de a sărbători această zi aniversară printr-o serie de activități menite să îi familiarizeze pe bihoreni cu aspecte din viața și activitatea salvatorilor și să le ofere micuților invitați bucuria de a explora îndeaproape lumea pompierilor militari.
Tinca Cross 2025, o dimineață plină de energie, deși ploaia a încercat să umbrească startul (FOTO)
A plouat încă de dimineață, dar vremea mohorâtă nu a fost de-ajuns să-i oprească pe cei dornici să facă mișcare. Tinca Cross 2025, evenimentul sportiv care a început astăzi, 14 septembrie 2025, a strâns la linia de start copii, tineri și adulți – toți cu aceeași dorință: să alerge, să respire aerul proaspăt, să se bucure de mișcare în natură și să fie premiați.
Expoziție de prestigiu, la Oradea. Unul dintre cele mai vechi cluburi de fotografie din lume expune alături de Varadinum Foto Club
Vineri, 19 septembrie, de la ora 17.30, la Varadinum Indoor Gallery, spațiul expozițional din cadrul Filarmonicii de Stat Oradea, va avea loc vernisajul unei expoziții fotografice de excepție. Evenimentul aduce la Oradea lucrările a 40 de artiști vizuali ai Fotoklubului Zagreb, o instituție culturală cu tradiție de peste 130 de ani.
Cresc prețurile la mâncare. Guvernul renunță la plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază. PSD critică decizia
Începând cu 1 octombrie, prețurile alimentelor de bază ar putea crește, după ce Guvernul a decis să nu mai prelungească plafonarea adaosului comercial.
Expoziție personală de fotografie a artistului Marian Plaiano EFIAPg, la Oradea. 92 de imagini surprinse pe strada vieții
Oradea găzduiește, începând de luni, 15 septembrie 2025, o nouă expoziție de artă fotografică menită să încânte iubitorii de frumos. Este vorba despre expoziția personală a artistului Marian Plaiano EFIAPg, organizată de Asociația Internațională „Euro Foto Art” (AIEFA) și Summit Agro România, în parteneriat cu Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și împrejurimi (APTOR). Accesul publicului este gratuit.
Victorie clară pentru CSM Oradea în startul sezonului de handbal masculin
CSM Oradea a început în forță noua ediție a Diviziei A de handbal masculin, impunându-se categoric pe terenul lui AHC Dinamyc Zalău, scor 36-24 (13-13), în runda inaugurală a Seriei C.
Orădeanca Bianca Butaciu-Creț, locul I la Campionatul Național de Parașutism – Precizia Aterizării
Bianca Butaciu-Creț, o tânără din Oradea, a demonstrat încă o dată că pasiunea, perseverența și dedicarea pot transforma un vis în realitate. Între 10 și 14 septembrie 2025, la Deva, ea a obținut locul I la Campionatul Național de Parașutism – Precizia Aterizării, la categoria senioare, chiar în primul său an în această categorie.
Mihai Sorin Dringo și antrenorul Robert Olah, la Campionatele Mondiale de Atletism de la Tokyo
Sportivul orădean Mihai Sorin Dringo va reprezenta România la Campionatele Mondiale de Atletism 2025, care se desfășoară la Tokyo, Japonia, între 13 și 21 septembrie. Atletul, legitimat la CSM Oradea și antrenat de Robert Olah, va concura în proba de 400 metri plat, alături de alte nume de referință ale atletismului mondial.
Giulia Popa, în finala turneului W15 din Serbia
Giulia Popa s-a calificat în finala turneului W15 Kursumlijska Banjka, competiție de tenis feminin la nivel de seniori, parte a circuitului ITF Women’s World Tennis Tour, găzduită în Serbia.
CSM Oradea a câștigat Cupa României la polo pe apă
Poloiștii de la CSM Oradea au demonstrat încă o dată că domină competițiile interne. Formația pregătită de Petar Kovacevic a câștigat, sâmbătă, 13 septembrie 2025, la Focșani, Cupa României, după o finală spectaculoasă împotriva lui Dinamo București, încheiată cu scorul de 14-9.
CSM CSU Raiffeisen Oradea a cedat în meciul de deschidere al turneului memorial Antonio Alexe
CSM CSU Raiffeisen Oradea a dat startul turneului memorial „Antonio Alexe 2025” cu un meci disputat împotriva formației sârbe KK Borac Cacak, echipă care evoluează în primul eșalon al Ligii Adriatice. Partida a avut loc sâmbătă, 13 septembrie, la Oradea Arena, și a fost însoțită de prezentarea oficială a echipei pentru sezonul competițional 2025/26, în fața a aproximativ 2.000 de spectatori. În ciuda eforturilor gazdelor, scorul final a fost 74-87 în favoarea oaspeților.
Anca Manea, designerul orădean care a cucerit podiumul de la Timișoara Fashion Week 2025
Timișoara a găzduit între 11 și 12 septembrie ediția aniversară a Timișoara Fashion Week, care a marcat 10 ani de existență. Evenimentul s-a desfășurat la Iulius Town și a reunit peste 30 de designeri români și internaționali.
Turneu internațional de bachet adaptat, la Arena „Antonio Alexe” din Oradea
Arena „Antonio Alexe” a fost, sâmbătă, gazda ediției cu numărul 21 a turneului internațional de baschet adaptat TIBFR „Maria”, cel mai important eveniment de acest gen din România și singurul organizat până acum în țara noastră.
Atleţii Mihaela Blaga şi Dragoş Pop, câştigători ai Campionatului Naţional de Alergare pe Şosea 5 km, la Oradea (Foto)
Campionatul Național de Alergare pe Șosea 5 km și Oradea Run Fest – Oradea a devenit capitala atletismului pentru o zi. Campionatul Național – victorie pentru Mihaela Blaga și Dragoș Luca Pop.
Accident grav între Belfir și Olcea: resuscitări la fața locului, trafic blocat (Update)
Un grav accident rutier s-a produs în data de 13 septembrie, în jurul orei 11:20, pe drumul județean 792A, între localitățile Belfir și Olcea, județul Bihor.
Oradea, pe scena mondială a vatmanilor. Doi tineri reprezintă România la primul Campionat Mondial de Șoferi de Tramvai
Oradea intră, în premieră, pe scena mondială a vatmanilor. Orașul de pe Crișul Repede va reprezenta România la prima ediție a Campionatului Mondial de Șoferi de Tramvai – Tram-WM, care se desfășoară sâmbătă, 13 septembrie 2025, la Viena.
Au început înscrierile pentru grupele de performanță ale Centrului Județean de Excelență Bihor (CJEX Bihor)
Înscrierile pentru grupele de performanță ale Centrului Județean de Excelență Bihor (CJEX Bihor), destinate anului școlar 2025–2026, au fost oficial deschise.
După un nou joc bun, FC Bihor s-a impus cu 3-0 la Piatra Neamţ şi a urcat pe primul loc
La capătul unui joc în care au stat foarte bine în teren şi au avut o abordare tactică corectă, bihorenii au reuşit, vineri seara, o victorie foarte importantă la Piatra Neamţ, fapt care îi propulsează în fruntea clasamentului. Roş-albaştrii au învins clar Ceahlăul, cu scorul de 3-0, după ce şi la pauză conduceau, cu 1-0.
Asociația Umanitară Silaghi curăță fațadele mâzgălite cu graffiti și stickere din Oradea
Asociația Umanitară Silaghi, prin Valentin Ciprian, a lansat proiectul „Spală cu Joben”, prin care echipele sale curăță clădirile și spațiile publice afectate de graffiti, stickere și alte urme de vandalism. Acțiunile au loc pe fațade reabilitate din fonduri publice, pe promenade și în zone unde au fost făcute investiții comunitare.
Natura predă, elevii învață. Săptămâna Verde, la Șușturogiu
Elevii Școlii Gimnaziale „Benedek Elek” Cetariu, structura Școala Gimnazială nr. 1 Șușturogiu, au desfășurat, în perioada 8-12 septembrie 2025, o serie de activități dedicate protecției mediului și responsabilității față de natură, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.
Tragedie la școală: un elev de 13 ani a murit după ce a leșinat în clasă
Tragedie la o școală din Băița de Sub Codru: un elev de 13 ani a murit după ce a leșinat în clasă.
Au mai rămas 18 zile pentru votul online în cadrul procesului de bugetare participativă
Primăria Municipiului Oradea reamintește cetățenilor că mai sunt disponibile 18 zile pentru a-și exprima opțiunile în cadrul procesului de bugetare participativă, prin care orădenii pot decide direct asupra unor proiecte de interes comunitar.
Mentorat gratuit pentru femei, printr-un proiect lansat la Oradea
Asociaţia „Femei Împreună” din Oradea dă startul primului său program de mentorat prin conferinţa „Femei pentru Femei”. Evenimentul va avea loc pe 24 septembrie, de la ora 18, la Hotel Hilton Oradea, iar intrarea este gratuită.
Un nou început de școală pentru copiii Centrului de Zi DAS Oradea
Prima zi de școală rămâne mereu un moment plin de emoții pentru copii, părinți și profesori. Din păcate, pentru mulți dintre copii, lipsa resurselor face ca începutul de drum să fie mai greu și chiar să îi expună riscului de abandon școlar.
Tragedie pe Crișul Repede: un bărbat s-a înecat la Sântandrei
Dramă la Sântandrei, județul Bihor. Joi, 11 septembrie, în jurul orei 20:15, un apel la numărul unic de urgență 112 a anunțat dispariția unui bărbat care intrase în apele Crișului Repede și nu a mai ieșit la suprafață.
13 sancțiuni contravenționale pentru depășirea gabaritului pe drumurile județene
În ultimele două luni, Compartimentul Transport din cadrul Consiliului Județean Bihor a aplicat 13 sancțiunicontravenționale,în valoare totală de 81.500 de lei pentru nerespectarea maselor și/sau dimensiunilor maxime admise de către operatorii de transport marfă pe drumurile județene.
Orădeancă arestată după ce ar fi tâlhărit un bătrân de 87 de ani pentru 10 lei
O femeie în vârstă de 40 de ani, din municipiul Oradea, a fost reținută de polițiști și ulterior arestată preventiv, fiind bănuită că ar fi tâlhărit un bărbat de 87 de ani. Incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 9 septembrie, în scara unui bloc de pe strada Ialomiței.
Premieră în Bihor: program de screening pentru o boală genetică rară și gravă
Începând cu luna septembrie, Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor (SCJUBH), prin Centrul Regional de Genetică Medicală, a demarat un program pilot de screening neonatal gratuit pentru depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (SMA) – una dintre cele mai severe boli genetice rare care afectează copiii încă din primele luni de viață. Inițiativa, unică la nivel regional, are scopul de a identifica din timp această afecțiune și de a crește șansele la o viață normală pentru micii pacienți.
Victorie la scor cu Sportul Studențesc, în primul meci disputat de CSM Oradea în cadrul Cupei României la polo pe apă
CSM Oradea a început în forță ediția 2025/26 a Cupei României la polo pe apă. Formația bihoreană s-a impus cu un categoric 21-2 în fața celor de la Sportul Studențesc, în primul meci disputat miercuri, 10 septembrie, la Focșani.
Incursiuni în Universul Cunoașterii la Colegiul Național „Iosif Vulcan”
Un nou an școlar, o nouă aventură! La clasa I C a Colegiului Național „Iosif Vulcan”, începutul de drum s-a transformat într-o călătorie fascinantă prin Universul Cunoașterii, acolo unde învățătura se împletește cu jocul și imaginația.
Un centru, dedicat artei vizuale contemporane, va fi deschis la Oradea
New Oradea Contemporary Art (NOCA) se deschide la Oradea sub administrarea Oradea Heritage. Acesta va fi o platformă de întâlnire între artiști consacrați și emergenți, între comunitatea locală și publicul internațional.
FC Bihor revine în campionat cu un meci dificil la Piatra Neamţ
După pauza competiţională, FC Bihor revine în acest sfârşit de săptămână în Liga 2 Casa Pariurilor, cu un duel de foc la Piatra Neamţ. Vineri, de la ora 18:00, pe Stadionul Ceahlăul, orădenii vor înfrunta echipa gazdă, într-un meci care se anunţă a fi unul dintre capetele de afiş ale etapei a 6-a. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport şi Prima Sport.
856 de locuri de muncă, disponibile în județul Bihor
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță că are disponibile 856 de locuri de muncă în județ. Dintre acestea, peste jumătate sunt în municipiul Oradea.
Cinema Palace Oradea intră în era digitală. Modernizări majore și un nou site pentru clienți
Cinematograful Cinema Palace din Lotus Center Oradea va fi închis temporar, în perioada 15–18 septembrie 2025, pentru un amplu proiect de modernizare și digitalizare.
„Gusturi și tradiții de Bihor”, în curtea Muzeului Țării Crișurilor din Oradea. Vezi programul
Agenția de Management al Destinației Bihor și Muzeul Țării Crișurilor, alături de Centrul de Cultură al Județului Bihor, invită publicul să se bucure de un adevărat spectacol al culturii tradiționale, în cadrul celei de-a treia ediții a evenimentului „Gusturi și tradiții de Bihor”, care va avea loc în perioada 20-21 septembrie 2025, în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.
Noi restricții de circulație în Oradea pentru lucrări de reparații
Compania de Apă Oradea a anunțat instituirea unor restricții de circulație pe Aleea Tușnadului, pentru efectuarea unor lucrări de reparații la canalul colector menajer.
Pompierii bihoreni trag un semnal de alarmă: urmărirea ambulanțelor și autospecialelor aflate în misiune pune vieți în pericol!
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor atrage atenția asupra unui fenomen periculos din trafic: șoferii care aleg să se țină în spatele ambulanțelor și autospecialelor cu semnalele acustice și luminoase pornite.
O lună dedicată artei cusutului tradițional în Bihor
Centrul de Cultură al Județului Bihor a încheiat, la finalul săptămânii trecute, un atelier gratuit de cusut costume populare. Acesta s-a desfășurat între 4 august și 5 septembrie 2025.
CSM CSU Oradea a pierdut, marți, în fața campioanei Ungariei
CSM CSU Oradea a pierdut, marți, 9 septembrie, un nou test de pregătire în fața campioanei Ungariei, Szolnoki Olajbanyasz, scor 65-75. Partida s-a disputat la Szolnok și a fost controlată în mare parte de gazde, în ciuda absențelor notabile din lotul formației maghiare.
Ai o idee de business? Incubatorul de Afaceri „Cresc Oradea Mare” caută firme pentru un nou ciclu de dezvoltare
Firmele care doresc să își dezvolte activitatea în cadrul Incubatorului de Afaceri „Cresc Oradea Mare” pot depune dosarele de candidatură până la data de 28 septembrie 2025, ora 23:00. A fost lansat al șaselea apel pentru admiterea de noi rezidenți în această structură de sprijin pentru afacerile la început de drum.
De la astronomie la chimia alimentară – lecții altfel pentru copii
120 de copii din Bihor au învățat să îmbine știința cu arta și tehnologia, prin joc și experimente, în cadrul celor două Școli de Vară STEAM gratuite, coordonate de Fundația Comunitară Oradea.
Operații mai precise și recuperare rapidă. Da Vinci X, unul dintre cele mai moderne sisteme de chirurgie robotică din lume, funcționează la Spitalul Județean din Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor din Oradea a început să folosească sistemul de chirurgie robotică da Vinci X, unul dintre cele mai moderne echipamente chirurgicale din lume. Oradea devine astfel al patrulea spital public din România care are acces la această tehnologie, după Timișoara, Iași și Bistrița. Echipamentul a fost furnizat de compania Sofmedica.
CSM CSU Oradea intră în cea mai intensă săptămână a presezonului
Echipa de baschet CSM CSU Oradea a început luni, 8 septembrie, cea de-a patra săptămână de pregătire precompetițională, una care se anunță a fi cea mai solicitantă de până acum pentru formația antrenată de Cristian Achim.
Oradea devine, pe 27 septembrie, capitala speranței pentru copii
La Liceul Don Orione se va desfășura aniversarea „Camino for Children – 1 An pe Drumul Speranței”, un eveniment care îmbină sportul, educația și solidaritatea, sub mesajul puternic: STOP abuzului asupra copiilor.
Clopoțelul a sunat! Noul an școlar a început la Tinca și în satele arondate
Un nou an școlar a început astăzi la Liceul Teoretic „Nicolae Jiga” din Tinca și la grădinițele din localitate și satele arondate: Grădinița cu Program Prelungit nr. 1 Tinca, Grădinița cu Program Normal nr. 2 Tinca, Grădinița cu Program Normal nr. 3 Gurbediu, Grădinița cu Program Normal nr. 4 Girișu Negru, Grădinița cu Program Normal nr. 5 Belfir și Grădinița cu Program Normal nr. 6 Râpă.
Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea: „Educația și credința sunt valori esențiale”
Noul an școlar 2025-2026 a fost deschis, luni, la Liceul Teologic Baptist „Emanuel” din Oradea, în prezența unor oficialități locale și județene, reprezentanți ai Poliției, ai administrației publice și ai comunității religioase.
Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a pășit cu dreptul în noul an școlar
Luni, 8 septembrie 2025, curtea Liceului Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea a fost animată de elevi, profesori, părinți și invitați speciali, reuniți la festivitatea de deschidere a anului școlar 2025-2026. Evenimentul a adus împreună tradiția, credința și emoția specifică primei zile de școală. Printre cei prezenți s-a numărat și inspectorul școlar general al județului Bihor, prof. Alin Serafim Ștefănuț.
Liceul „Betel” a deschis oficial anul școlar 2025-2026: „Elevii noștri sunt prioritatea noastră!”
Curtea Liceului Teologic Penticostal „Betel” din Oradea s-a umplut, luni dimineață, de glasuri vesele și emoții mari: a început un nou an școlar. Aproximativ 1.200 de copii au pășit (unii pentru prima dată, alții revenind) printre cadre didactice și părinți nerăbdători să le fie alături.
Un nou an școlar, o nouă aventură la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea
Prima zi de școală la Școala Gimnazială „Dacia” din Oradea a adus zâmbete și emoții pe chipurile elevilor, părinților și cadrelor didactice. Clopoțelul a răsunat, din nou, pentru a marca începutul anului școlar 2025–2026, iar atmosfera a fost încărcată de nerăbdarea și curiozitatea celor mici, dar și de emoțiile celor care pășesc într-o etapă nouă a educației lor.
Liceul Tehnologic „Felix” Sânmartin, tot mai căutat: investiții, rezultate și aproape 1800 de elevi
Un nou an școlar a început luni la Liceul Tehnologic „Felix” din Sânmartin, una dintre cele mai mari și căutate instituții de învățământ din județul Bihor. La festivitatea de deschidere au participat primarul Cristian Laza, viceprimarul Doru Lazăr, alături de cadre didactice, părinți și elevi.
Cel mai mare colegiu din Bihor și-a deschis porțile pentru un nou an școlar
Colegiul Național „Onisifor Ghibu” și-a întâmpinat elevii, părinții și foștii absolvenți în cadrul festivității de deschidere a anului școlar 2025-2026, care a avut loc luni, 8 septembrie, în curtea școlii. Evenimentul a marcat debutul unei noi etape educaționale pentru tinerii din Oradea și a adus împreună generații de elevi și cadre didactice.
Provocări și schimbări la început de drum, la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea
Emoție, schimbare și provocare. Așa s-a simțit începutul de an școlar la Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Oradea, unde aproximativ 800 de elevi și părinții lor au pășit, din nou, pragul unei instituții aflate în plin proces de transformare.
Personaje de poveste, îmbrățișări și emoții. 420 de prichindei au pășit în noul an la Grădinița 45 din Oradea
Luni dimineață, 8 septembrie 2025, curtea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 45 din Oradea s-a transformat într-o scenă desprinsă parcă din desene animate. Ștrengăreii, însoțiți de părinți și bunici emoționați, au fost întâmpinați cu zâmbete, culoare și… personaje de poveste.
Peste 1.200 de chitariști, la Festivalul Guitar Meeting Sibiu. Între aceștia, și Grupul „Floare de Lotus” al Liceului Tehnologic Felix Sânmartin
Peste 1.200 de chitariști din întreaga țară s-au reunit, între 5 și 7 septembrie, la Muzeul ASTRA, pentru o nouă ediție a Festivalului Guitar Meeting, organizat de Asociația Culturală PLAY și cofinanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Culturală 2025.








