Consilierii județeni AUR Bihor critică aprobarea alocării anuale de 6 milioane de lei pentru promovarea turismului în județ, acuzând lipsa unei strategii clare și a unor obiective măsurabile. Potrivit liderului AUR Bihor, Ciprian Blejan, votul pentru acest proiect reprezintă, de fapt, un „cec în orb” pentru o inițiativă insuficient fundamentată.
„Ni s-a cerut să votăm ca judeţul şi municipiul să cheltuie peste 3 milioane de euro în următorii trei ani pe promovare turistică, dar fără să ştim concret ce înseamnă asta. E ca și cum am pleca într-o excursie scumpă fără să știm destinația, ruta sau ce facem acolo. Așa nu se lucrează cu bani publici”, a declarat Blejan.
Consilierul a explicat că abținerea sa la vot reprezintă un semnal pentru mai multă transparență.
„Nu suntem împotriva promovării turismului, suntem împotriva risipei mascate sub cuvinte frumoase”, a adăugat el.
Întrebări fără răspuns clar
În cadrul ședinței, Blejan a solicitat detalii privind:
- fundamentarea sumei alocate;
- identificarea piețelor țintă;
- existența unor studii care să susțină proiectul;
- modalitățile de evaluare a impactului;
- riscurile în cazul unui eșec al campaniei.
Consilierul a atras atenția că, fără indicatori clari și date statistice, eficiența proiectului nu poate fi evaluată obiectiv. Documentele atașate proiectului nu precizează numărul actual de turiști, nici ținte minime sau prognoze privind evoluția acestui indicator după implementarea campaniei.
„Practic, aruncăm bani în aer și sperăm să pice pe picioare”, a spus Blejan, criticând și lipsa de claritate privind piețele internaționale vizate și publicul țintă.
Turism sau altceva?
De asemenea, consilierul a atras atenția că proiectul include elemente academice, economice și culturale, ceea ce ar putea dilua scopul principal – promovarea turismului. Blejan avertizează că fondurile ar putea fi folosite și pentru promovarea parcurilor industriale și științifice din Oradea, activități care ar trebui finanțate din alte bugete.
El a mai subliniat riscul ca licitația internațională pentru serviciile de promovare să fie organizată doar pe criteriul prețului, și nu al performanței, ceea ce ar putea compromite eficiența cheltuirii banilor publici.
Monitorizare continuă
Bugetul anual este definit ca „estimativ”, fiecare instituție finanțatoare urmând să aloce „până la 3 milioane lei/an”. Blejan a subliniat că această formulare nu justifică cheltuirea banilor fără o planificare clară: „Întâi trebuie să știm exact ce cumpărăm, nu cât de mult putem cheltui.”
Liderul AUR Bihor a declarat că partidul va continua să urmărească modul în care sunt administrați banii publici.
„Nu semnăm cecuri în alb. Și nu acceptăm să fim complici la experimente cu bani publici”, a concluzionat Blejan.

