Skip to main content

Ateliere, povești și bucate ca la bunica, la „Ineu 312 – Casa cu ierboaie”, în Săptămâna „Școala Altfel”

 |  Crina Dobocan  | 

La Ineu de Criș, la 18 km de Oradea, tradițiile prind din nou viață. Magnolia și Angel Tudor, o familie cu drag de satul românesc, au transformat o casă părăsită într-un colț de rai unde timpul parcă stă pe loc. „Ineu 312 – Casa cu Ierboaie” îi așteaptă la activități pe toți cei care vor să redescopere farmecul simplității, al gusturilor de altădată și al meșteșugurilor uitate.

„Școala altfel”, altfel ca nicăieri

Pentru copiii care vor să descopere lumea satului de altădată, familia Tudor a pregătit o ediție specială de ateliere „Școala altfel”. Aici, cei mici vor învăța cum se împletesc pănușile și nuielele, cum se frământă aluatul pentru tăieței de casă, cum se modelează lutul sau cum se fac păpuși din lână.

Activitățile sunt completate de ture scurte prin pădurea din apropiere, unde copiii vor putea asculta povești din folclor și vor putea descoperi flora și fauna locului. Iar la final, îi așteaptă gogoși calde și bunătăți făcute în casă, „ca la bunica în bucătărie”.

Ne dorim ca cei mici să simtă bucuria lucrului făcut cu mâinile, să vadă cât farmec are simplitatea”, spune Magnolia Tudor, gazda locului.

Ateliere pentru gurmanzi: cozonaci, sarmale și „boți ca la Beiuș”

În luna noiembrie, „Ineu 312 – Casa cu Ierboaie” devine destinația perfectă pentru cei care iubesc tradițiile și mâncarea autentică. În fiecare sâmbătă, vizitatorii pot participa la ateliere culinare cu degustări și rețete de altădată:

🥣 8 noiembrieTăieței de casă și pătură bihoreană
🥬 15 noiembrieSarmale – boți ca la Beiuș
🍞 22 noiembrieCozonaci de casă, frământați cu drag și răbdare

Locurile sunt limitate, iar fiecare atelier va fi însoțit de gustări tradiționale și surprize pentru participanți.

Oamenii vin, se relaxează, povestesc și pleacă de aici cu zâmbetul pe buze. Nu e un simplu atelier, ci și evadare în lumea de altădată”, spune Magnolia.

„Ineu 312 – Casa cu ierboaie” a fost restaurată cu grijă, folosind materiale vechi – lut, var, lemn și piatră de râu. Atmosfera de aici este una caldă, de sat liniștit, cu miros de fân, cuptoare încinse și grădină plină de flori.

Totul este gândit pentru ca vizitatorii să se reconecteze cu valorile simple: munca, răbdarea și bucuria lucrului bine făcut.

Viața poate fi trăită și simplu, în tihnă. Noi doar le amintim oamenilor cât de frumos e asta”, adaugă Magnolia Tudor.

Rezervări și detalii

📍 Locul: Ineu de Criș, județul Bihor
📞 Înscrieri: 0726.196.968
📲 Facebook: Ineu312
📸 Instagram: Ineu312