Skip to main content

Atelier de creație literară, inspirat de suprarealism, organizat în cadrul Săptămânii Culturii Române la Oradea

 |  Crina Dobocan  | 

În data de 13 ianuarie 2025, elevii și profesorii Colegiului Național „Iosif Vulcan” din Oradea au avut ocazia să participe la un eveniment inedit organizat în cadrul Săptămânii Culturii Române. Este vorba de atelierul „Jouons avec les mots et la poésie“.

Activitatea, desfășurată în parteneriat cu Lectoratul Francez de la Universitatea din Oradea, a fost coordonată de lectorul francez Jérémy Lambert și inspirată de tehnicile de creație literară utilizate de artiștii suprarealiști francezi în urmă cu un secol.

Suprarealismul, curentul literar avangardist apărut în 1924 la Paris, a fost punctul central al acestui atelier. Pornind de la ideile expuse în „Manifestul suprarealismului“ de André Breton, participanții au explorat noi modalități de exprimare artistică, punând accent pe spontaneitate, asocieri neașteptate și inspirație din subconștient.

Atunci, poetul francez André Breton a publicat „Manifestul suprarealismului“, document în care susținea că trebuie să se renunțe la modul tradițional de a face literatură și artă. În schimb, el spunea că artiștii ar face mai bine să se inspire din trăiri inconștiente, din vise, din jocuri și chiar din ceea ce spuneau persoanele care sufereau de boli psihice. Din curentul suprarealist au făcut parte poeți precum Paul Éluard și Louis Aragon, dar și pictori precum Salvador Dali, René Magritte sau Frida Kahlo.

Mai mulți scriitori și artiști români au jucat un rol important în nașterea și evoluția mișcării suprarealiste”, le-au spus profesoarele elevilor.

Dadaist

Evenimentul a oferit și prilejul de a evidenția contribuția artiștilor români la mișcarea suprarealistă. Poetul Tristan Tzara, născut în România, a fost una dintre figurile centrale ale dadaismului, din care s-a desprins ulterior suprarealismul. Mai târziu, Bucureștiul a fost numit „capitala internațională a suprarealismului“ de către André Breton, în semn de apreciere pentru scriitorii români Gellu Naum, Virgil Teodorescu și Paul Păun.

În domeniul picturii, Victor Brauner, originar din Piatra-Neamț, a avut un impact semnificativ asupra suprarealismului internațional, participând la toate marile expoziții suprarealiste și reprezentând Franța la Bienala de la Veneția în 1966.

Declarația sa – „Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adânci izvoare ale neliniștii mele“ – reflectă perfect esența suprarealismului. O mare expoziție dedicată lui a fost organizată la Timișoara în 2023, punând în lumină influența sa artistică.

Atelierul a fost un succes, fiind coordonat de profesoarele: Simona Martin, Gabriela Nica, Elena Chivari și Lioara Beltechi, împreună cu elevii claselor a X-a A, B, D și a XI-a A și D.

Astfel, elevii participanți au descoperit frumusețea libertății creative specifice suprarealismului, dar și legăturile dintre cultura română și cea franceză.

Crina Dobocan