Skip to main content

Astăzi a început a doua sesiune a Bacalaureatului

 |  Redacţia  | 
Foto: Ilustrativ, sursă foto Radio România
Foto: Ilustrativ, sursă foto Radio România

Luni are loc proba scrisă la limba și literatura română, iar marți cea obligatorie a profilului. Primele rezultate vor fi anunțate pe 18 august, zi în care se pot vizualiza lucrările și se pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 19 și 20 august.

Peste 30.000 de absolvenții de liceu sunt așteptați săptămâna aceasta la probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a Bacalaureatului.

Aceștia vor susține toate probele sau, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare, doar pe cele nepromovate sau la care au nevoie de note mai mari ca să le iasă media 6.

Luni are loc proba scrisă la limba și literatura română, iar marți cea obligatorie a profilului.

Miercuri este programată proba la alegere a profilului și specializării, iar elevii care aparțin minorităților naționale vor susține proba scrisă la limba și literatura maternă pe 14 august.

Primele rezultate vor fi anunțate pe 18 august, zi în care se pot vizualiza lucrările și se pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 19 și 20 august.

Notele finale vor fi publicate pe 26 august.