Artiști de renume, pe scenă, la Festivalul – Concurs „Florica Ungur” de la Teatrul „Regina Maria”
Alexandru Pugna, Florica Zaha, Ilie Medrea, Corina Szatmari, Ioana Urs, Andrei Corb, Maria și Mihai Nemeș și Dalia Bertea – câștigătoarea marelui premiu al ediției anterioare vor urca pe scena Teatrului „Regina Maria”. În plus, spectatorii se vor putea întâlni cu Grupul vocal „Lioara” al Școlii de Arte „Francisc Hubic”, coordonat de prof. Antonela Ferche Buțiu și Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”, coregraf: Ionuț Bortoș. Aceștia sunt acompaniați, ca de fiecare dată, de Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de prof. Liviu Buțiu.
Centrul de Cultură al Județului Bihorși Școala de Arte „Francisc Hubic”, organizează ediția a IV-a a Festivalului-Concurs Național „Florica Ungur”.
Festivalul se va desfășura în data de 12 iunie 2025, începând cu ora 18:00, pe scena Teatrului „Regina Maria” din Oradea, și își propune să ofere o platformă de afirmare pentru tinerii interpreți de muzică populară, cu vârste cuprinse între 16-25 de ani. Evenimentul a devenit deja o tradiție, reunind an de an talente din toate colțurile României.
Alături de tinerii concurenți din întreaga țară, publicul va putea să-i asculte și pe artiștii: Alexandru Pugna, Florica Zaha, Ilie Medrea, Corina Szatmari, Ioana Urs, Andrei Corb, Maria și Mihai Nemeș și Dalia Bertea – câștigătoarea marelui premiu al ediției anterioare. Grupul vocal „Lioara” al Școlii de Arte „Francisc Hubic”, coordonat de prof. Antonela Ferche Buțiu și Ansamblul Folcloric „Nuntașii Bihorului”, coregraf: Ionuț Bortoș sunt parte din program. Aceștia sunt acompaniați, ca de fiecare dată, de Orchestra „Rapsodia Bihoreană”, dirijată de prof. Liviu Buțiu.
Întreg programul este prezentat de Felicia Stoian.
Concurenții, care vor reprezenta diferite zone folclorice din întreaga Românie și vor performa în cadrul festivalului-concurs, au fost selectați în urma unei preselecții riguroase. Fiecare participant a prezentat un fragment doinit, interpretat fără acompaniament, și o melodie ritmată, însoțită de acompaniament muzical, toate înregistrate live.
Evaluarea a fost realizată de un juriu alcătuit din specialiști în domeniu, care au selectat cei mai buni tineri interpreți pentru a evolua în finala de la Oradea, garantând astfel un concurs de înaltă clasă artistică. Președintele juriului este profesorul universitar doctor abilitat, Lucian Emil Roșca, titularul catedrei de folclor a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
„Ne dorim ca acest festival să fie un loc în care tinerii să simtă bucuria de a cânta și de a duce mai departe tradiția în forma ei autentică. Așa cum spunea regretata Florica Ungur: «Cred că omul trebuie să caute mulțumirea sufletească și fericirea înăuntrul său. Cu această convingere în suflet, încerc să ofer celor din jur câte un strop din lumina mea interioară, iar cântecul îmi este mesager.» Prin fiecare ediție, încercăm să ducem mai departe lumina și bucuria pe care le transmitea dumneaei prin cântec, să transmitem aceste valori fiecărei generații de artiști care pășește pe scena cântecului”, a declarat Liviu Buțiu, managerul Centrului de Cultură al Județului Bihor.
Biletele pentru Festivalului-Concurs Național „Florica Ungur”sunt disponibile la prețul de 25 lei, la casieria Teatrului „Regina Maria”, de luni până vineri (Luni – 14:00-18:00, Marți și Joi – 12:00-18:00, Miercuri și Vineri – 10:00-14:00, Sâmbătă și Duminică – închis).
Informații suplimentare la 0359 452 324 (Teatrul ”Regina Maria”) și pe pagina de Facebook a Centrului de Cultură al Județului Bihor.
Evenimentul este organizat de Centrul de Cultură al Județului Bihor, prin Compartimentul pentru Cercetarea, Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale și secția Școala de Arte „Francisc Hubic”, Consiliul Județean Bihor, în parteneriat cu Teatrul ”Regina Maria”.
Crina Dobocan