Skip to main content
aug. 26, 2024
Mircea Geoană a anunțat duminică seara, în cadrul emisiunii „Briefing” de la Digi 24, că „la nivel personal” decizia legată de candidatura sa la alegerile prezidențiale este deja luată, dar va face un anunț oficial abia după ce va părăsi funcția de secretar general adjunct al NATO „în perioada imediat următoare”.

aug. 26, 2024
În satul Saschiz, parte din Patrimoniul UNESCO, douăzeci de case, din două aşezări pitoreşti peste care timpul şi-a pus amprenta, au fost alese pentru a face parte dintr-o rută specială a satelor cu arhitectură tradiţională. Restaurarea acestora este susţinută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, iar asta va aduce un suflu nou acestor locuri de basm.

aug. 24, 2024
Oradea se pregătește pentru un eveniment cultural de excepție. Joi, 29 august 2024, între orele 21.30 și 24.00, publicul orădean este invitat să descopere o nouă perspectivă asupra orașului în viziunea artistului Sebastian Comănescu. Acesta va da viață unei clădiri reprezentative pentru comunitate prin intermediul unei lucrări de video mapping, cu tema „Changing Environments”.

aug. 24, 2024
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, vorbeşte, într-un interviu acordat AGERPRES, despre Strategia Naţională de Reducere a Riscurilor de Dezastre 2024-2035, adoptată recent de Guvern, subliniind că, odată implementat acest document, ar trebui înrădăcinată ideea că, în prevenirea dezastrelor, oamenii sunt parte din soluţie, „nu problemă şi nu vulnerabilitate” şi tot ei trebuie să acorde ajutor, în astfel de situaţii, până ajung autorităţile.

aug. 23, 2024
Biciclistul accidentat grav pe Transfăgărăşan a decedat, a anunţat, vineri, 23 august, şeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu

aug. 23, 2024
Având în vedere lucrările de investiții desfășurate în zona Bulevardului Decebal, Primăria Oradea anunță restricții de circulație începând de sâmbătă, 24 august până joi, 29 august.

aug. 23, 2024
Comisia de dare în trafic a verificat și aprobat  vineri, 23 august 2024, toate aspectele tehnice și de siguranță necesare, astfel încât Centura Oșorhei să fie pregătită pentru deschiderea circulației.

aug. 23, 2024
Strada Ion Isaiu din Cartierul Tineretului a fost modernizată, urmând marcarea carosabilului. Strada are patru sectoare de drum, cu o lungime totală de 707 m, fiind prevăzută cu două benzi de circulație, fiecare de câte 3 m și cu trotuare de-o parte și de alta.

aug. 23, 2024
În luna septembrie, în comuna Sântandrei se va deschide cea mai nouă bibliotecă publică din județul Bihor. 617 volume, în valoare de 25.000 lei, au ajuns vineri, 23 august 2024, în noua bibliotecă, prin Consiliul Județean Bihor și Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai Bihor.

Publicitate