Skip to main content
iul. 1, 2025
Sâmbătă, 5 iulie, începând cu ora 19:00, în Piața Unirii din Oradea va avea loc cea de-a 50-a ediție a galei Atypic Beauty. Evenimentul este organizat de Asociația Open Your Heart și este dedicat promovării incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități. Ediția aniversară aduce în prim-plan un concept unic în România: prezentări de modă susținute de persoane în scaun rulant, alături de modele profesioniste.

iul. 1, 2025
Proiectul de ordonanță de urgență care plafonează sporul de condiții vătămătoare pentru bugetari și reduce numărului de zile de concediu de odihnă suplimentar a fost adoptat luni de către Guvern. În foma finală a OUG, plafonarea este fixată la 300 de lei brut, însă numărul de zile concediu acordate pentru cei care beneficiază de spor va fi redus cu mai puține zile decât se preconiza în forma inițială.

iul. 1, 2025
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că nu va accepta concedieri sau reduceri salariale în domeniile educației și cercetării, indiferent de măsurile luate în alte sectoare. El a subliniat că premierul are demisia sa pe masă, dacă aceste principii nu sunt respectate.

iun. 30, 2025
Primăria Oradea anunță că, începând de luni, 30 iunie, și până în 26 august 2025, circulația rutieră pe strada Dragoș Vodă, în zona podului CFR, va fi deviată pentru executarea lucrărilor aferente obiectivului „Execuția lucrărilor simultane la culeea C1 și pila P1”, parte a proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”.

iun. 30, 2025
În perioada 30 iunie – 4 iulie 2025, Primăria municipiului Oradea prin S.C. RER Vest S.A va executa lucrări de doborât și tăieri în coronament la arborii situați în perimetrul delimitat de str. Closca – Piața 22 Decembrie – str. Teiului – Alexandru Vlahuta – str. Ion Vidu.

iun. 30, 2025
SC ROEXPERTCAD SRL cu sediul în Mun. ORADEA, Str. MIHAIL KOGALNICEANU , Nr. 29, Ap. 1 Judet BIHOR, cod de identificare fiscală RO 16582584, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J05/1228/2004, anunță finalizarea proiectului intitulat: ”ACHIZITIE DE DOTARI IT LA SC ROEXPERTCAD SRL” (cod RUE: 582), finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Apel Digitalizarea IMM-urilor – Grant de până la 100.000 Euro pe întreprindere, care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale, în baza Contractului de finanțare încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europe…

iun. 29, 2025
Pentru a 2-a oară consecutiv, Mihai Sorin Dringo a corectat recordul național al României în proba de 400 metri plat. De această dată, elevul lui Robert Olah, legitimat la CSM Oradea, a îndeplinit baremul ce îi asigură participarea la Campionatul Mondial de Atletism 2025, programat a se desfășura la Tokyo (Japonia), între 13-21 Septembrie anul curent.

iun. 29, 2025
În perioada 28–29 iunie, în proximitatea comunei Borș, la Santăul Mic, pe terenul exploatației Lavender Farm, are loc o nouă ediție a Festivalului Lavandei. Festivalul s-a deschis oficial sâmbătă, 28 iunie, și se încheie duminică, 29 iunie, la ora 22:00.

iun. 29, 2025
Orașul de pe Criș a fost, în weekendul 27-28 iunie, gazda unui eveniment sportiv de excepție, care a adus împreună pasiunea pentru fotbal și dorința de a face bine. Prima ediție a Cupei Tabor, un turneu caritabil de minifotbal, a reunit zeci de echipe, iubitori ai sportului și invitați speciali cu nume grele din fotbalul românesc și internațional.

iun. 29, 2025
Galeria „Euro Foto Art” din cadrul Centrului Expozițional FIAP Oradea-România, situată în Palatul Princiar al Cetății Medievale Oradea, a sărbătorit vineri, 26 iunie 2025, 35 de ani de activitate neîntreruptă, devenind astfel cea mai longevivă galerie permanentă de artă fotografică din România.

iun. 29, 2025
De la Salonta, direct în lumina reflectoarelor internaționale. Creatoarea de modă Rozalia Bot a scris o nouă pagină de succes la Săptămâna Modei din capitala Slovaciei. Eveniment este unul de referință în industria vestimentară central-europeană. Broderiile, cusute cu migală de mama Rozaliei, au spus povești fără cuvinte despre feminitate și forță interioară.

iun. 29, 2025
Dealul cu Melci este un sit geologic rar, cu valoare științifică deosebită atât la nivel național, cât și european. Nu este un muzeu amenajat, ci un depozit natural de fosile, care păstrează urmele unei mări tropicale ce acoperea Munții Apuseni în urmă cu peste 65 de milioane de ani, în perioada Cretacicului. În aparență, este doar o colină acoperită de iarbă și pietre. Însă, privită de aproape, stânca dezvăluie mii de cochilii de melci fosilizați, perfect conservate, încastrate în calcar.

iun. 28, 2025
De sâmbătă, 28 iunie 2025, șoferii pot circula pe întreg traseul Inelului Rutier Metropolitan al Oradiei, după inaugurarea Lotului 2 – ultimul segment al proiectului. Noua porțiune, cuprinsă între Băile Felix și Centura Oșorhei, completează cei 17 kilometri de drum care înconjoară partea de sud a municipiului și leagă principalele artere naționale: DN 1, DN 76 și DN 79.

iun. 28, 2025
Au început Zilele Sfântului Ladislau în Cetatea din Oradea. Ediția a XIII-a se încheie în 29 iunie. Festivalul se desfășoară sub motto-ul „Festivalul tuturor” și  vine cu concerte pentru toate generațiile, de la jazz clasic și pop retro, până la rock legendar și show-uri de neuitat.

iun. 28, 2025
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, organizează școala de vară „Micii ghizi ai Muzeului Memorial «Iosif Vulcan», care se va desfășura pe parcursul a două săptămâni, de marți până sâmbătă, în perioada 1-12 iulie 2025, între orele 10.00-13.00, la sediul muzeului din str. Iosif Vulcan nr.16.

Publicitate