Skip to main content

Aproape de o tragedie. Incendiu la o autocisternă pe DN 1, în localitatea Borozel

 |  Crina Dobocan  | 

În după-amiaza zilei de marți, 8 octombrie 2024, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Crișana” al județului Bihor au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o autocisternă care circula pe Drumul Național 1 (DN1), în apropierea localității Borozel. Incidentul a fost raportat prin Sistemul Unic de Urgență 112 în jurul orei 13:10, iar echipele de intervenție au ajuns rapid la fața locului.

Potrivit ISU Bihor, autocisterna era încărcată cu AdBlue®, un lichid incolor, netoxic și neinflamabil, utilizat pentru reducerea emisiilor de noxe la motoarele diesel.

„În momentul izbucnirii incendiului, șoferul a acționat rapid, oprind vehiculul și decuplând capul tractor pentru a preveni extinderea flăcărilor la întreaga cistern”, a relatat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana.

Echipa de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, mobilizată cu două autospeciale de stingere, a reușit să localizeze și să lichideze incendiul în aproximativ cinci minute de la sosire.

„Focul se manifesta doar la roțile din spate ale autocisternei, iar intervenția echipei de pompieri a prevenit propagarea flăcărilor și posibile consecințe grave”, a precizat Roșca.

În urma incendiului, trei anvelope din partea din spate a autocisternei au fost distruse, însă nu au fost raportate victime. Incidentul a fost lichidat fără alte daune materiale semnificative, iar traficul pe DN1 a fost reluat la scurt timp de la producerea incidentului.

Crina Dobocan
Foto: ISU Crișana