Ansamblul Folcloric „Crișana”, din Oradea și Arad, reprezintă România la un festival internațional în India. Acesta are loc în perioada 27 ianuarie și 6 februarie 2026. Grupul este condus de coregraful și directorul artistic Adrian Balog și va prezenta dansuri și obiceiuri românești.
Membrii Ansamblului iau parte la „Namaste World – India Internațional Folk Dance & Music Festival”. Acesta se desfășoară în Rann Utsav şi Ahmedabad. În delegație au plecat 25 de persoane și solista Daliana Negrean. Aceasta este a doua deplasare pe alt continent a ansamblului, după participarea la un festival în Taiwan, în 2023.
Deplasarea se face prin autofinanțare și vine la două săptămâni după inaugurarea sediului propriu al ansamblului, fiind a doua realizare importantă din acest început de an, a anunțat Adrian Balog.
Succesul și invitațiile din străinătate nu fac decât să confirme că Ansamblul Folcloric „Crișana” este apreciat pentru seriozitatea și nivelul său artistic și se află printre cele mai cunoscute formații folclorice din județele Bihor și Arad.
„O parte dintre dansatori, seniori și juniori, vor rămâne în România pentru a continua evenimentele și repetițiile programate, ca activitatea ansamblului să nu se oprească”, a anunțat Balog.
Reprezentanții Ansamblului „Crișana” spun că abia așteaptă să descopere cultura indiană și consideră această participare o șansă de schimb cultural și artistic, cu scopul de a arăta valorile folclorului românesc în străinătate.
Crina Dobocan

