Skip to main content

Amendă-record: 120.000 lei pentru exploatare ilegală în arie naturală protejată

 |  Crina Dobocan  | 

Sâmbătă, 20 septembrie, comisarii Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Bihor au participat la „Ziua de Curățenie Națională 2025”, desfășurată în cadrul campaniei „Let’s Do It, România!”. Acțiunea a avut loc pe digurile lacurilor de acumulare Lugaș și Tileagd, unde echipele au strâns deșeurile abandonate și au verificat respectarea legislației de mediu și a regulilor de pescuit recreativ.

La acțiune au luat parte și reprezentanți ai Jandarmeriei Bihor, precum și ai Agenției Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv. Potrivit Gărzii de Mediu, au fost legitimați pescari aflați pe malurile lacurilor, constatându-se că aceștia respectă prevederile Legii nr. 176/2024 a pescuitului și protecției resursei acvatice vii. Aceasta prevede, printre altele, obligativitatea păstrării curățeniei și a colectării deșeurilor în saci menajeri, sancțiunile pentru nerespectare fiind între 4.000 și 5.000 de lei.

În paralel cu acțiunea de ecologizare, comisarii au descoperit un caz grav: un buldoexcavator exploata ilegal nisip și pietriș în albia minoră a Crișului Repede, între lacurile Lugaș și Tileagd. Materialele erau încărcate într-o autobasculantă, iar activitatea se desfășura chiar în aria naturală protejată ROSAC 0050 Crișul Repede amonte de Oradea, suprapusă peste situl ROSPA 0123 Lacurile de acumulare de pe Crișul Repede.

Utilajele aparțin unei societăți comerciale identificate de comisarii de mediu. Reprezentanții firmei au fost chemați la sediul Gărzii de Mediu Bihor și urmează să fie sancționați contravențional. În funcție de gravitatea faptelor, amenzile, conform OUG nr. 195/2005 privind protecția mediului și OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, pot ajunge până la 120.000 de lei.

Scopul acțiunii a fost dublu: pe de o parte, să contribuim la curățarea zonelor de agrement de pe lacurile de acumulare, iar pe de altă parte să ne asigurăm că legislația privind protecția resursei acvatice și a mediului este respectată”, a transmis Sever Șerbănescu, șeful Gărzii de Mediu Bihor.

Potrivit acestuia, acțiunea de sâmbătă a avut atât un caracter educativ și preventiv, cât și unul de control, pentru a descuraja activitățile ilegale care pun în pericol mediul și resursele naturale.

Sever Șerbănescu a anunțat că acțiunile de control vor continua în perioada următoare. Comisarii Gărzii de Mediu vor acorda o atenție deosebită respectării art. 52 lit. i, care sancționează nerespectarea păstrării curățeniei și necolectarea în saci menajeri a deșeurilor existente în zona de pescuit/habitatele acvatice naturale, de către pescarii recreativi.

Crina Dobocan