Skip to main content

Altercație în tramvai, în zona Magazinului Crișul. Un tânăr de 15 ani, amenințat cu un obiect tăietor

 |  Crina Dobocan  | 

La data de 11 ianuarie 2025, la ora 18.24, polițiștii orădeni au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, că, într-o stație de tramvai situată pe strada Republicii din municipiul Oradea, a avut loc o altercație între mai multe persoane.

Polițiștii orădeni de ordine publică s-au deplasat de îndată la fața locului, iar din primele investigații s-a constatat că, pe fondul unor discuții în contradictoriu, a avut loc o altercație spontană, în cadrul căreia, un bărbat de 30 de ani, din comuna Chișlaz, județul Bihor, care ar fi avut asupra sa un obiect tăietor, ar fi amenințat un tânăr de 15 ani, din municipiul Oradea și l-ar fi lovit cu piciorul la nivelul spatelui.

În urma agresiunii, tânărul de 15 ani nu prezenta leziuni, nefiind necesar transportul acestuia la o unitate spitalicească„, a precizat Alin Laza, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Bihor.

Potrivit acestuia, persoanele implicate au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovirea și alte violențe și amenințare. Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea, continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a fost comisă fapta, urmând ca, în funcție de rezultat, să fie dispuse măsuri legale în consecință, a mai precizat Laza.

Crina Dobocan
Larisa Junjan/Oradea