Clubul Lions Salonta organizează o acțiune sportiv-caritabilă dedicată unui scop nobil: sprijinirea micuțului Ștefan, un copil de doar trei anișori, din Salonta, diagnosticat cu tetrapareză spastică de la naștere. Evenimentul ,,Pedalăm pentru Ștefan” va avea loc sâmbătă, 5 aprilie, de la ora 10:00, iar toți bihorenii sunt invitați să participe.
O cauză care merita susținută
Ștefan a trecut deja printr-o intervenție chirurgicală, datorită căreia a făcut primii pași și a reușit să vorbească
Tratamentul său continuă zilnic, dar pentru a-și îmbunătăți starea de sănătate, acesta mai are nevoie de o nouă intervenție chirurgicală la Chișinău.
Clubul Lions Salonta dorește să contribuie la acest efort al părinților, organizând o acțiune menită să strângă fonduri pentru micuțul luptător.
Cum poți ajuta?
Punctul de întâlnire este Centrul Dropia Salonta, la ora 10:00, de unde participanții vor pedala pe pista de biciclete/drumul Barmodului, până în Vama Salonta și retur.
Taxa de înscriere este de 15 lei/participant, bani care vor fi donați integral familiei lui Ștefan. În plus, cei înscriși vor avea ocazia să participe la o tombolă specială.
Înscrierile se pot face:
- La Centrul Dropia Salonta
- În cadrul școlilor, la persoanele desemnate
- Online, accesând linkul: Formular de înscriere
Apel la oamenii cu suflet
Clubul Lions Salonta îi îndeamnă pe toți iubitorii de sport și pe cei cu suflet mare să participe la acțiune.
„Haideți să ne unim forțele și să-l sprijinim pe Ștefan! Fiecare după posibilități! Orice pedală împinsă înainte înseamnă un pas către o viață mai bună pentru Ștefan. Împreună putem face diferența în viața acestui copilaș”, au îndemnat tinerii Clubului Lions Salonta.
Crina Dobocan