Atmosferă înălțătoare, emoție și reflecție. Acestea sunt cuvintele care descriu cel mai bine evenimentul desfășurat miercuri la prânz, în capela Liceului Teologic Penticostal „Betel” din Oradea, în preajma Sărbătorii Învierii Domnului.
Elevii și profesorii instituției s-au adunat pentru un moment de închinare, sub coordonarea directorului liceului, prof. Onisim Cozma.
Programul a cuprins muzică, rugăciune, pantomimă, mesaje biblice și un concurs. La activități a luat parte și Carmen Corina Dume, inspector şcolar pentru educaţie permanentă şi activităţi extraşcolare.
„Cine cântă, se roagă de două ori”, spunea Sfântul Augustin. Iar elevii Liceului „Betel” au confirmat din plin această afirmație. Prin cântec și rugăciune, tinerii au înălțat sufletele celor prezenți, transmițând bucuria și speranța aduse de Înviere.
Rania Oprean, o elevă talentată din clasa I C, a impresionat cu vocea ei publicul prezent. Ea a transmis un mesaj care dăinuie peste veacuri – „A înviat Isus!”
Un moment deosebit l-a reprezentat pantomima prezentată de elevii clasei a IX-a B – Lanțurile – o scenetă cu un puternic mesaj spiritual, care a adus în fața publicului simbolismul eliberării de sub povara păcatului prin jertfa lui Hristos. Inspirată din poezia lui Radu Gyr, Isus în celulă, interpretarea artistică a transmis intensitatea trăirilor interioare și chemarea la introspecție:
„S-a așezat lângă mine pe rogojină: – Pune-mi pe răni mâna ta! Pe glezne-avea urme de cuie și rugină, parcă purtase lanțuri cândva…”
Elevii din Consiliul Elevilor au realizat un scurtmetraj cu un mesaj actual, foarte puternic: o comparație între alegerea mulțimii de a-l elibera pe Baraba în locul lui Isus și alegerile tinerilor din zilele noastre, care, de multe ori, preferă activități care le distrag atenția de la esență și tehnologia în locul valorilor spirituale și timpului petrecut în comuniune cu Dumnezeu.
Apoi, pastorul Adi Soporan a împărtășit câteva gânduri despre opțiunile fiecărui om în fața crucii – o invitație la viață trăită cu sens, nu în umbra imitațiilor sau a aprecierilor efemere.
După interpretarea unor cântece specifice Sărbătorii Paștelui, a urmat o tombolă organizată de Consiliul Elevilor, în cadrul căreia au fost oferite premii celor prezenți.
Evenimentul s-a încheiat cu un moment de rugăciune condus de Iuliu Centea, profesorul de teologie care coordonează capelele liceului.