Acțiune a polițiștilor bihoreni pe DN1. Amenzi de aproape 40.000 de lei și activități educative pentru copii

Dată:

- Publicitate -

spot_img

Polițiștii bihoreni au desfășurat o amplă acțiune pe Drumul Național 1, pentru creșterea siguranței rutiere și responsabilizarea participanților la trafic. Acțiunea a avut loc marți, 20 ianuarie a.c., între orele 11.00 și 15.00, pe un sector de drum intens circulat, tranzitat zilnic de autovehicule, inclusiv de mare tonaj, dar și de pietoni și bicicliști, ceea ce crește riscul de producere a accidentelor.

La activități au participat polițiști de la toate formațiunile rutiere și de ordine publică, alături de polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, cu sprijinul specialiștilor Registrului Auto Român. Pentru monitorizarea vitezei au fost folosite șase aparate radar, amplasate în sistem „RELEU”, pentru o acoperire cât mai eficientă.

Scopul acțiunii a fost prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă sau neadaptată, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, dar și reducerea comportamentelor periculoase în trafic, precum neacordarea priorității, folosirea telefonului mobil la volan, nepurtarea centurii de siguranță sau nerespectarea distanței dintre vehicule. Totodată, polițiștii au vizat și abaterile comise de pietoni și bicicliști, în special traversările și deplasările neregulamentare.

În doar câteva ore, polițiștii rutieri au aplicat 139 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.424 de lei. Dintre acestea, 90 de sancțiuni au fost pentru depășirea vitezei legale, 11 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar 38 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere. De asemenea, trei conducători auto au fost scoși din trafic, fiind considerați un pericol pentru ceilalți participanți, iar dreptul de a conduce le-a fost suspendat conform legii.

Tot în cadrul acțiunii, au fost oprite din circulație patru autovehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice. Certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea defecțiunilor constatate.

Pe lângă activitățile de control, polițiștii bihoreni au pus accent și pe prevenire și educație rutieră. Astfel, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Bihor, au fost prezenți în zona Școlii Gimnaziale „Aurel Pop” din localitatea Oșorhei. Aici, alături de patrula școlară formată din elevi, copiii au exersat regulile de circulație la trecerea de pietoni, folosind fluierul și mini-indicatorul rutier „Oprire”, sub supravegherea atentă a polițiștilor.

De asemenea, în sălile de clasă, cei mici au învățat semnificația indicatoarelor rutiere și regulile de bază ale circulației, activitățile având ca scop prevenirea accidentelor rutiere în care pot fi implicați copiii.

Acțiunea de pe DN1 s-a desfășurat simultan și în județele Cluj, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova și Ilfov. Polițiștii bihoreni anunță că vor continua activitățile de prevenire a accidentelor rutiere și de menținere a siguranței pe DN1, dar și pe celelalte drumuri din județul Bihor.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular