Un moment important a avut loc ieri la Universitatea din Milano, unde a fost semnat un acord-cadru de colaborare între Universitatea din Oradea și una dintre cele mai prestigioase universități din Italia.
La eveniment a participat rectorul Universității din Oradea, prof. ing. Constantin Bungău, care s-a întâlnit cu conducerea Universității din Milano, reprezentată de profesorii Francesco Blasi și Massimiliano Corsi Romanelli.

La ceremonia oficială au fost prezenți și reprezentanți ai Institutului Auxologico din Italia, alături de specialiști din Departamentul de Științe de Neuroreabilitare, condus de prof. Luigi Tesio. De asemenea, a participat prof. Paolo Capodaglio, directorul Școlii de Specializare în Medicină Fizică și Recuperare din cadrul Universității din Milano.

În același timp, a fost semnat și un acord de colaborare între Universitatea din Oradea și Spitalul Auxologico President din Băile Felix. Acest parteneriat va permite schimburi de studenți și cadre didactice, inclusiv prin programele Erasmus, oferind noi oportunități de studiu și cercetare pentru ambele instituții.
Prin aceste acorduri, Universitatea din Oradea își consolidează relațiile internaționale și își extinde colaborările în domeniul educației medicale și al recuperării medicale, alături de parteneri importanți din Italia, a anunțat rectorul Constantin Bungău.
Crina Dobocan


