Accident rutier la Miersig: autoturism răsturnat, o femeie rănită
Un accident de circulație a avut loc vineri, 22 august, pe drumul județean 792A, la ieșirea din localitatea Miersig spre Tinca.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, apelul la 112 a fost înregistrat la ora 14:22, fiind semnalat un autoturism răsturnat în afara carosabilului.
La volan se afla o femeie de 35 de ani, care a fost scoasă din mașină de persoanele aflate în zonă. Echipajele de pompieri ajunse la fața locului i-au acordat primul ajutor, victima fiind preluată ulterior de ambulanță și transportată la spital cu răni considerate de cod portocaliu, conform reprezentanților ISU Bihor.
Polițiștii efectuează verificări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.
Crina Dobocan
Foto: Captură video Info Trafic Oradea & Bihor
