Accident mortal în Șoimi. Un pieton a murit după ce a fost lovit de o mașină

Dată:

Un grav accident rutier s-a produs marți dimineața, 4 februarie, în localitatea Șoimi, județul Bihor. Un bărbat în vârstă de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autoturism, pe un drum județean.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, accidentul a fost semnalat la ora 06.44, printr-un apel la numărul de urgență 112. Evenimentul rutier a avut loc pe drumul județean 709A, la intersecția cu drumul comunal 210.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că o femeie de 37 de ani, din comuna Șoimi, aflată la volanul unui autoturism și care se deplasa spre municipiul Beiuș, a acroșat un bărbat de 69 de ani, din aceeași localitate. Acesta se deplasa pe partea carosabilă, în calitate de pieton, fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante”, a transmis comisar șef de poliție Alina Fărcuța, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

În urma impactului, bărbatul a suferit multiple leziuni grave. Din păcate, echipajele medicale sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața, fiind declarat decesul la locul accidentului.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul indicând că nu consumase băuturi alcoolice.

Polițiștii Biroului Rutier Beiuș continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular