Un accident rutier a avut loc vineri seara, 14 noiembrie, pe drumul național DN 19E, la intrarea în localitatea Chișlaz. Două mașini s-au ciocnit, iar în urma impactului o persoană a fost rănită.
Potrivit informațiilor transmise de agent-șef Alin Laza, purtător de cuvânt al IPJ Bihor, în zonă traficul a fost blocat complet imediat după producerea accidentului. Șoferii au fost redirecționați pe ruta Tăuteu – Mișca până la degajarea drumului.
Victima a primit îngrijiri medicale la fața locului și a fost transportată ulterior la spital, acuzând dureri la o mână.
Polițiștii rutieri din Marghita au rămas la fața locului pentru a stabili cu exactitate modul în care s-a produs accidentul și cine se face vinovat de coliziune.
Crina Dobocan

