Accident grav pe DN1, în Bihor. O femeie a murit, iar trei persoane au fost rănite după impactul dintre două autoturisme și două TIR-uri

Dată:

O femeie de 53 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite în urma unui grav accident rutier produs în noaptea de marți spre miercuri, pe DN1, în localitatea bihoreană Cornițel. În coliziune au fost implicate două autoturisme și două autotrenuri.

Accidentul s-a produs miercuri, 10 iunie, la ora 01.18, când polițiștii au fost alertați printr-un apel la 112 cu privire la un eveniment rutier deosebit de grav petrecut pe DN1, în localitatea Cornițel.

Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului de polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd, un bărbat de 32 de ani din Oradea, aflat la volanul unui autotren cu semiremorcă, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, din cauze care urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

TIR-ul a acroșat două autoturisme care circulau regulamentar din sens opus, dintre care unul tracta pe o remorcă un alt autoturism. În impact a fost implicat și un al doilea autotren.

În urma coliziunii, o femeie de 53 de ani din localitatea clujeană Căpușu Mare, pasageră într-unul dintre autoturisme, a suferit răni extrem de grave. Echipajele medicale ajunse la fața locului au efectuat manevre de resuscitare, însă victima nu a mai putut fi salvată, fiind declarat decesul acesteia.

Alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre șoferul autoturismului în care se afla femeia decedată, un bărbat de 63 de ani din Căpușu Mare, conducătorul celuilalt autoturism implicat, un bărbat de 46 de ani din comuna Florești, județul Cluj, precum și șoferul autotrenului care ar fi provocat accidentul.

Polițiștii au testat cu aparatul etilotest toți conducătorii auto implicați în accident, rezultatele fiind negative.

Traficul pe DN1 a fost afectat timp de mai multe ore, circulația desfășurându-se alternativ, pe un singur sens, sub coordonarea polițiștilor rutieri.

Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Anchetatorii urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular