Skip to main content

A treia ediție „Gusturi și tradiții DE BIHOR” a adus la Oradea bucatele și tradițiile județului

 |  Crina Dobocan  | 
Foto: Mădălina Sturz
Foto: Mădălina Sturz

Sâmbătă și duminică, 20-21 septembrie 2025, a avut loc cea de-a III-a ediție a evenimentului „Gusturi și tradiții DE BIHOR”, organizat în Oradea, în parcul din fața Muzeului Țării Crișurilor. Intrarea a fost liberă, iar sute de vizitatori s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare.

Gusturi și tradiții DE BIHOR este proiectul prin care aducem împreună bucătăria bihoreană, producătorii locali, meșteșugarii și artiștii din județ. E felul nostru de a pune în valoare munca oamenilor și identitatea Bihorului, cu respect pentru tradiție și cu gândul la dezvoltarea locală. Începând din acest an am extins în județ acest concept. În iulie a fost prima ediție în Ștei, urmează prima ediție din Beiuș și Marghita, în octombrie”, a declarat cu acest prilej Mircea Mălan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Foto: Mădălina Sturz

Pe parcursul celor două zile, între orele 13:00 – 21:30, vizitatorii au putut cumpăra legume și fructe de la producători locali, obiecte meșteșugărești, dar și preparate tradiționale incluse în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”. Printre delicatesele care s-au bucurat de succes s-au numărat Plăcinta pe fier, Plăcinta ca la Beiuș, Pancovele, zacusca de pitoance și ciuperci champignon, supa de gulaș, gulașul de fasole, tocănița de pui cu găluște, sarmalele cu păsat, loștele cu curechi, varza cu carne, tocană de unghii de porc, papricașul de pui cu găluște, Moșocoarnele cu prune și scoverzile.

Foto: Crina Dobocan

Programul artistic a întregit atmosfera de festival. Sâmbătă seara, între orele 18:30 – 20:00, pe scenă au evoluat Ansamblul folcloric „Nuntașii Bihorului” din Oradea, coordonat de Ninu Mocan, Ansamblul slovac „Datelinka”, condus de Kapusniak Francisc, și Ansamblul maghiar „Zajgo” din Săcueni, coordonat de Beres Csilla.

Foto: Crina Dobocan

Duminică, publicul s-a bucurat, între orele 18:30 – 20:30, de prestațiile Ansamblului „Ardeleana” din Tulca, condus de Pârge Monica, ale Ansamblului „Floarea Barcăului” din Marghita, coordonat de Sergiu Duca, ale Ansamblului din Măgești, sub îndrumarea lui Marius Ardelean, și ale Ansamblului „Lioara” din Oradea, condus de Mircea Dărăban.

Foto: Crina Dobocan

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Bihor, Agenția de Management al Destinației Bihor și Muzeul Țării Crișurilor Oradea Complex Muzeal, cu sprijinul Visit Oradea, Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Bihor, Centrului de Cultură al Județului Bihor, Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor, Asociației „Prietenii Muzeului Țării Crișurilor”, Teatrului „Regina Maria” Oradea și Asociației „Valea Ierului”.

Foto: Crina Dobocan

Rețetele preparatelor pot fi regăsite și online, în volumul „Rețete tradiționale de Bihor”: link aici.

Crina Dobocan
Foto: Mădălina Sturz & Crina Dobocan