Skip to main content

A fost turnat primul planșeu la noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea

 |  Crina Dobocan  |  ,

Lucrările la noul Spital de Boli Infecțioase și Pneumologie din Oradea, situat pe strada Vlădeasa, avansează într-un ritm susținut. Pe 30 aprilie, primarul municipiului, Florin Birta, a anunțat turnarea primului planșeu al construcției.

Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are o valoare totală de peste 672 de milioane de lei, din care 95% reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar 5% contribuția bugetului local.

Noul spital va avea o suprafață construită de aproximativ 50.000 de metri pătrați și va funcționa ca o secție exterioară modernă a Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea. Capacitatea unității va fi între 299 și 326 de paturi, inclusiv 20 pentru spitalizarea de zi și 11 pentru terapie intensivă.

Construcția este realizată de asocierea firmelor Construcții Erbașu SA, Terra Gaz Construct și Concelex, care au semnat contractul de proiectare și execuție în valoare de 363,63 milioane de lei (fără TVA).

Proiectul prevede dotarea spitalului cu echipamente medicale de ultimă generație, mobilier, sisteme IT și software specializat, asigurând astfel condiții de tratament la standarde europene.

Termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este de 30 de luni, iar la final, toate secțiile de pneumoftiziologie, boli infecțioase și cele ale Dispensarului TBC vor fi relocate în noul spital.

Este primul spital public construit de la zero în Oradea și județul Bihor după Revoluție, investiția fiind rezultatul colaborării dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea.

Proiectul avansează conform planului, aducându-ne tot mai aproape de o unitate medicală modernă, construită de la zero, cu sprijinul fondurilor europene prin PNRR”, a spus primarul Florin Birta.

Crina Dobocan
Foto: colaj video