A fost stabilită perioada vacanței de schi pentru elevii din Bihor, în 2026
Inspectoratul Școlar Județean Bihor a stabilit perioada vacanței mobile pentru anul școlar 2025-2026, conform prevederilor Ordinului MEC nr. 3.463 din 4 martie 2025. Astfel, elevii bihoreni vor avea o săptămână de vacanță între 16 și 20 februarie 2026. Decizia a fost luată în urma consultării cu reprezentanții părinților, elevilor și sindicatelor de la nivel județean.
Conform comunicatului oficial transmis de Inspectoratul Școlar Județean Bihor, alegerea acestui interval a avut în vedere corelarea cu etapele locale și județene ale olimpiadelor școlare, care se desfășoară, de regulă, în perioada februarie-martie a fiecărui an școlar.
La nivel național, fiecare inspectorat școlar județean are libertatea de a decide perioada vacanței mobile, cunoscută și sub denumirea de „vacanța de schi”, cu condiția să se încadreze între 9 februarie și 1 martie 2026.
Totodată, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a reamintit că Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se vor desfășura în perioada 8 septembrie 2025 – 3 aprilie 2026, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare. Fiecare unitate de învățământ va avea posibilitatea să stabilească individual perioada de desfășurare a acestor programe educaționale.
„Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite”, a precizat inspectorul Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bihor.
Astfel, elevii din Bihor se vor putea bucura de o pauză binemeritată în luna februarie, iar unitățile de învățământ vor putea planifica activități educative alternative conform calendarului stabilit.
Crina Dobocan