Skip to main content

81,91%, rata de promovare la Definitivat

 |  Teodora Mihai  | 
Foto: FAN
Foto: FAN

Înainte de contestații, în județul Bihor, 81,91% este rata de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2024).

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Bihor, din cei 293 de candidați cu lucrări evaluate, 240 au obținut medii între 8 și 10, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 pentru a promova examenul.

Proba scrisă din această sesiune s-a desfășurat la Colegiul Național ­„Onisifor Ghibu” din Oradea, unde au fost prezenți 299 de candidați, reprezentând 97,39% din totalul de 307 candidați eligibili. Dintre aceștia, șase candidați s-au retras, rămânând 293 de candidați cu lucrări evaluate.

Dintre cei 293 de candidați evaluați, 190 au obținut note între 8 și 10. Doar doi candidați au obținut nota maximă de 10. Alți 20 de candidați au primit note între 9,50 și 9,99. În același timp, 93 de candidați au avut note cuprinse între 5 și 7,99, iar 10 candidați au primit note sub 5, a transmis IȘJ Bihor.

2 candidați au obținut media finală 10,00, 34 de candidați au obținut medii între 9,50 și 9,99, iar 204 candidați au avut medii între 8 și 9,49. Înainte de contestații, 53 de candidați nu au promovat examenul”, a precizat Florin Negruțiu, purtătorul de cuvânt al IȘJ Bihor.

Contestațiile s-au depus la centrele de examen, marți 30 iulie și miercuri 31 iulie.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare”, a explicat Florin Negruțiu. 

Teodora Mihai