Într-o lume care a învățat prea repede să confunde zgomotul cu muzica și succesul cu notorietatea, există oameni care, discret, construiesc altfel. Un astfel de om este profesoara Viola Nagy, dirijor al Orchestrei Liceului de Arte din Oradea, care a împlinit, de curând, peste două decenii de când ține în mâini bagheta și, mai ales, destinele muzicale ale unor generații întregi de elevi.

„Acești ani sunt foarte speciali în inima mea”, mărturisește profesoara. „Am lucrat cu orchestra Liceului de Arte Oradea, singura instituție vocațional-artistică din județul Bihor, alături de copii talentați, dornici să învețe muzica în toată întregimea ei – la coarde, percuție, instrumente de suflat. Și asta e o minune, un dar al lui Dumnezeu”, este de părere profesoara.

Orchestra liceului numără astăzi aproape 70 de membri. Vin și pleacă, după cum viața de elev își are propriul mers: un flux continuu al adolescenței care nu se oprește niciodată. Și totuși, există ceva ce rămâne: sunetul, vibrația comună, exercițiul de a fi împreună.

„Este un lucru provocator, dar și minunat. Muzica e trans-substanțială și transextistențială, dacă pot să spun așa”, explică dirijoarea. Și aici parcă răzbate o dimensiune pe care doar un filozof al culturii o putea exprima: „orchestra nu este un simplu ansamblu de instrumente, ci o metaforă pentru destinul uman. Fiecare voce e unică, fiecare dispare și e înlocuită, dar armonia, dacă e bine condusă, supraviețuiește tuturor despărțirilor”.

Drumul către baghetă

Viola Nagy a pornit, de fapt, dinspre teorie. Prima ei specializare a fost în teorie, solfegiu și dicteu muzical – acel limbaj tainic prin care sunetul devine scriitură și scriitura se transformă din nou în sunet, explică ea. „Întotdeauna m-a atras frumusețea întregimii: de la primul instrumentist până la ultimul, care e, poate, cel mai important, pentru că ține ritmul și mă privește direct. El trebuie să fie în acord nu doar cu partitura, ci și cu sufletul meu și al orchestrei”, a dezvăluit aceasta.

Această trinitate a muzicii – sunet, notație, suflet – pare a fi firul roșu care i-a ghidat cariera.

Poezia, un alt fel de muzică

Dar muzica nu i-a fost singura formă de expresie. Recent, profesoara a lansat și un volum de poezii, intitulat „Rime înflăcărate” (Rimlángok), într-un cadru care a adunat sub același acoperiș mai mulți oameni pasionați de poezie și de cultură.

„Este un fir nevăzut care mă însoțește de-a lungul vieții. Mereu am recitat poezii, iar lumea cuvintelor mă atrage la fel ca lumea sunetelor. Dacă mai și rimează, atunci se naște un volum”, spune, cu modestia aceea care ascunde, de fapt, o disciplină interioară și un exercițiu de viață. Al doilea volum e deja pe drum.

Din 2004, de când a urcat pentru prima dată pe podiumul orchestrei, multe s-au schimbat.

„Primul an a fost 2004-2005. Generațiile s-au schimbat, dar dorința de a face muzică rămâne aceeași. Pandemia a fost un test: nimeni nu știa ce urmează, dar am reușit să regăsim ritmul și bucuria sunetului”, povestește dirijoarea.

Muzica și AI

În contextul în care muzica generată de inteligența artificială devine tot mai prezentă, profesoara Nagy are o perspectivă echilibrată.

„AI-ul poate avea un rol pozitiv, dar originalitatea muzicii aparține omului. Nu putem înlocui sufletul și sensibilitatea unui dirijor sau ale unui compozitor”, este de părere ea.

Viola Nagy amintește de Beethoven, care nu și-a terminat niciodată Simfonia a 10-a. Aceasta a fost completată, recent, cu ajutorul algoritmilor.

„Stilemele beethoveniene nu sunt identice cu ceea ce a produs AI-ul, dar este totuși un lucru de avut în vedere. În creativitate va exista mereu și un rol pozitiv pentru astfel de instrumente. Totuși, originalitatea rămâne legată de om”, a mai subliniat Viola Nagy.

Dacă ar fi să rezume muzica într-o propoziție, Viola Nagy nu ezită: „Iubind, cânt, cântând, educ; educând, iubesc”

Crina Dobocan