183 de bilete de tratament balnear, disponibile pentru bihoreni – iată cum le puteți ridica
Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat că i-au fost repartizate un număr total de 183 de bilete de tratament balnear aferente seriei 13, care vor putea fi utilizate începând cu 15 septembrie 2025, în mai multe stațiuni din țară.
Distribuția biletelor pe stațiuni este următoarea: Sovata – 2 bilete, Herculane – 15 bilete, Buziaș – 9 bilete, Covasna – 6 bilete, Felix – 39 bilete, Geoagiu – 4 bilete, 1 Mai – 52 bilete, Moneasa – 16 bilete, Neptun – 4 bilete, Ocna Șugatag – 6 bilete, Olănești – 2 bilete, Vatra Dornei – 12 bilete, Căciulata – 10 bilete, și Tășnad – 6 bilete.
Biletele se pot ridica zilnic de la sediul Casei Județene de Pensii Bihor, după următorul program: luni – joi între orele 8.00 – 14.00 și vineri între orele 8.00 – 12.00. Termenul limită pentru ridicarea biletelor este 8 septembrie 2025.
Pentru cei care nu vor reuși să ridice biletele în această perioadă, Casa Județeană de Pensii Bihor anunță că redistribuirea biletelor va avea loc pe 9 septembrie 2025, începând cu ora 8.00.
Conform Ordinului nr. 118/13.02.2025 al Președintelui Casei Naționale de Pensii Publice, pot beneficia de bilete de tratament doar solicitanții care îndeplinesc criteriile de acordare și care prezintă următoarele documente: cerere tip, bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist și alte documente, după caz.
Persoanele încadrate în grad de handicap grav sau pensionarii de invaliditate gradul I, care beneficiază de indemnizație de însoțitor, pot accesa tratamentele balneare numai însoțite, cu condiția ca însoțitorii să îndeplinească cerințele legale.
Totuși, prin excepție, aceștia pot beneficia de bilete fără însoțitor, dacă depun declarație pe proprie răspundere că se pot descurca singuri pe perioada sejurului, ținând cont că bazele de tratament funcționează în regim hotelier și nu în regim de spitalizare.
Biletele de tratament se eliberează personal titularului sau unei persoane desemnate prin procură autentică, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să le ridice.
Crina Dobocan