Demis Roussos, pe numele real Artemios Ventouris Roussos, s-a născut la 15 iunie 1946, în Alexandria, Egipt, având tată grec și mamă egipteană de origine italiană, potrivit imdb.com.
Pasionat de mic de muzică, a fost fascinat de ritmurile arabe, pentru ca la vârsta de zece ani să descopere jazz-ul și să învețe să cânte la trompetă. Tot în copilărie, a făcut parte, timp de cinci ani, din corul bizantin al bisericii grecești din Alexandria.
După ce Demis a împlinit cincisprezece ani, familia lui s-a mutat în Grecia. Elev în timpul zilei, seara interpreta la trompetă în diferite cluburi din Atena. La scurt timp, a înființat trupa The Idols, unde a debutat ca basist. Într-o bună zi, când solistul trupei a fost indisponibil, Demis i-a luat locul la microfon. Rezultatul a fost unul uimitor, publicul rămânând impresionat de interpretarea acestuia a unor piese precum ”The House of The Rising Sun” și ”When A Man Loves A Woman”.
Nu după mult timp, Demis Roussos l-a întâlnit pe Lakis Vlavianos, omul care avea să devină principalul său compozitor. O nouă formație a luat naștere, numită We Five, de data aceasta cu Demis pe post de solist vocal.
Carieră consolidată
În 1968, cariera muzicală a artistului grec a fost, din nou, consolidată, după ce i-a întâlnit pe Vangelis Papatanassiou și Loukas Sideras, doi muzicieni de top. Cei trei au pus bazele unei noi formații, Aphrodite’s Child, cu Demis pe post de basist și vocalist. A urmat un turneu la Paris, unde, după câteva concerte de succes, casa de discuri Mercury Records le-a propus un contract. Primul album Aphrodite’s Child, intitulat ‘End of the World’, s-a vândut în peste un million de exemplare. Nouă luni mai târziu, șlagărul ”Rain and Tears” devenise un single de top la nivel european. În 1969, trupa a înregistrat cel de-al doilea material discografic, ‘It’s Five O’Clock’. A urmat un alt album legendar, în 1972, intitulat ‘666’, după care însă, din motive mai puțin cunoscute, Aphrodite’s Child s-a destrămat.
Din acest moment a început cariera solo a lui Demis Roussos, cu albumul ”On the Greek Side of My Mind” (1971), care conține hitul ”We Shall Dance”. A urmat un lung șir de hituri internaționale, compuse alături de Lakis Vlavianos, printre care ”Forever and Ever”, ”My Friend the Wind” și ”Velvet Morning”.
Începând cu 1975, Demis s-a aflat într-un turneu internațional timp de opt ani. În Brazilia, a reușit să umple un stadion de 150.000 de spectatori, record ce fusese realizat doar de Frank Sinatra.
După o perioadă de retragere din viața artistică, la 14 iunie 1985, Demis Roussos a trăit un eveniment ce avea să-l determine să revină pe scenă. În timp ce călătorea din Atena spre Roma, avionul în care se afla a fost deturnat de teroriști. După această experiență traumatizantă, la care s-au adăugat trei zile petrecute într-o închisoare din Beirut, Demis s-a decis să contribuie, prin muzică, la realizarea idealului de pace și bună înțelegere între popoare.
În studio
Reîntors în studio, a înregistrat douăzeci de melodii noi, compilate pe albumul ”The Story of Demis Roussos”, pe care l-a promovat pe întregul mapamond. În 1986, aflat într-un turneu de trei săptămâni în URSS, a fost invitat, alături de importanți oameni de știință, scriitori și interpreți să asiste la forumul pentru pace și dezarmare din Moscova, februarie 1987.
Au urmat noi hituri internaționale, printre care ”Quand je t’aime” și ”On ecrit sur le murs”. Printre cele mai bine primite albume ale sale din această perioadă s-au numărat ”Voice and Vision” (1989) și ”Immortel” (1995). Ultimele patru realizări discografice ale sale au fost: ”Serenade” (1996), ”Mon ile” (1997), ”Auf meinen Wegen” (2000), ”Demis” (2009), notează discogs.com. De-al lungul carierei, a vândut peste 60 de milioane de albume și a câștigat peste 100 de discuri de aur, platină și diamant.
Demis Roussos a concertat în repetate rânduri în România, față de care mărturisea că are o afinitate aparte. Ultima reprezentație live în București a artistului a avut loc la 5 decembrie 2013, când a interpretat melodii specifice sărbătorilor de iarnă.
A încetat din viață în ziua de 25 ianuarie 2015, la Atena.
Sursa: AGERPRES
Foto: Ahram Online