Suporterii CSM Oradea au primit o veste importantă înaintea debutului în noul sezon de Waterpolo Champions League. Clubul Sportiv Municipal a decis ca accesul la toate meciurile de acasă din grupele principale ale competiției să fie gratuit.
Decizia vine în întâmpinarea iubitorilor sportului din Oradea, care vor avea astfel șansa să vadă pe viu meciuri de cel mai înalt nivel european și să susțină formația roș-albastră în confruntările de pe teren propriu.
Echipa de polo pe apă a CSM Oradea se află pentru al treilea sezon consecutiv între cele mai bune 16 formații de club din Europa.
În grupele ediției 2026/27, orădenii vor avea parte de adversari de calibru. CSM Oradea va întâlni campioanele Serbiei și Italiei, dar și vicecampioana Italiei, formații cu tradiție și rezultate importante în polo-ul european.
În aceste condiții, clubul își dorește ca tribunele să fie cât mai pline la partidele disputate în bazinul olimpic „Ioan Alexandrescu”.
800 de locuri, acces gratuit
CSM Oradea subliniază și dezvoltarea tot mai importantă a sportului în oraș, în special numărul mare de persoane care practică înotul și al sportivilor legitimați, inclusiv în polo pe apă.
Prin măsura adoptată de club, cei 800 de spectatori, capacitatea maximă admisă, vor putea asista gratuit la fiecare dintre meciurile de Champions League disputate de CSM Oradea pe teren propriu.
Este, astfel, o oportunitate pentru publicul orădean de a vedea la lucru echipa locală într-o competiție de elită și de a-i fi alături în duelurile europene.
Programul complet al CSM Oradea în Champions League
Etapa 1 – marți, 6 octombrie, ora 19:30
CSM Oradea – SPD Radnicki Kragujevac (acasă)
Etapa 2 – marți, 27 octombrie, ora 21:30
Pro Recco – CSM Oradea (deplasare)
Etapa 3 – marți, 10 noiembrie, ora 19:30
CSM Oradea – AN Brescia (acasă)
Etapa 4 – miercuri, 18 noiembrie, ora 21:30
SPD Radnicki Kragujevac – CSM Oradea (deplasare)
Etapa 5 – miercuri, 2 decembrie, ora 19:30
CSM Oradea – Pro Recco (acasă)
Etapa 6 – miercuri, 16 decembrie, ora 21:30
AN Brescia – CSM Oradea (deplasare)
Miza este una importantă încă din această fază a competiției. Primele două echipe din fiecare grupă se califică în sferturile de finală ale Champions League.
Formațiile care vor încheia grupa pe locurile 3 și 4 nu ies însă din competițiile europene. Acestea își vor continua parcursul în optimile de finală ale EA EuroCup.
Pentru CSM Oradea, primul test european pe teren propriu este programat marți, 6 octombrie, de la ora 19:30, împotriva campioanei Serbiei, SPD Radnicki Kragujevac. Iar pentru suporteri intrarea este liberă.
Crina Dobocan

