Un an de la moartea lui Emeric Ienei. Omul care a unit fotbalul românesc și a rămas pentru totdeauna în inimile oamenilor

Dată:

Pe 5 noiembrie 2025, fotbalul românesc pierdea una dintre cele mai mari personalități ale sale. Emeric Ienei se stingea din viață, iar vestea morții sale a adus tristețe în întreaga țară. Astăzi, la un an de la acel moment, numele lui este la fel de prezent în amintirea celor care l-au cunoscut, l-au admirat sau au înțeles ce a însemnat pentru sportul românesc.

Oradea a fost locul în care oamenii i-au putut spune pentru ultima dată adio. Sicriul a fost depus pe stadionul din oraș, loc cu o însemnătate aparte pentru marele antrenor. Mii de persoane au venit să-i aducă un ultim omagiu. Au fost acolo oameni care i-au fost aproape, dar și oameni care nu au avut ocazia să-l cunoască personal. Pentru toți, Emeric Ienei însemna însă ceva. A fost unul dintre oamenii pe care îi respectau și de care au fost mândri.

A fost antrenorul care a dus Steaua București până la cel mai mare trofeu al fotbalului european. În 1986, echipa sa a câștigat Cupa Campionilor Europeni, o performanță istorică pentru România. A fost și omul care a condus echipa națională la Campionatul Mondial din Italia, în 1990, unde tricolorii au ajuns în optimile de finală. Mai târziu, la EURO 2000, România a trecut de faza grupelor și a ajuns în sferturile de finală, tot sub conducerea sa.

Rezultatele sale au intrat în istoria sportului, dar Emeric Ienei nu a fost apreciat numai pentru trofeele câștigate. El a rămas în memoria oamenilor prin felul său de a fi. Avea o modestie rară, vorbea cu respect și nu uita niciodată că în fața lui se află oameni, nu suporteri.

Cei care îl întâlneau pe stradă își amintesc că nu trecea nepăsător pe lângă nimeni. Răspundea cu căldură la salut, întreba de familie și voia să știe dacă celor din jur le merge bine. Nu făcea diferențe între oameni și nu avea nevoie de ocazii speciale pentru a arăta respect.

A fost un simbol al Stelei, dar admirația pentru el depășea cu mult granițele clubului. Era primit cu aplauze chiar și pe stadioanele rivalelor, în Ștefan cel Mare și în Giulești, dar și în alte orașe din țară. Puțini oameni din fotbal au reușit să câștige respectul unor suporteri atât de diferiți. Emeric Ienei a fost unul dintre ei.

Pentru mulți a fost un mare antrenor. Pentru alții, un adevărat gentleman, un om apropiat, un părinte și un bunic. A fost și olimpic la Tokyo, iar prin comportamentul său a devenit un model de eleganță și bun-simț. A primit chiar și apelativul de lord al românilor. Pentru cei care l-au iubit, a rămas însă, înainte de toate, nea Imi.

Foto: Vasilica Ienei
Foto: Vasilica Ienei

Moștenirea sa nu se rezumă la trofee și la meciurile care au făcut istorie. Emeric Ienei a lăsat în urmă și cuvinte care continuă să fie rostite în fotbal, inclusiv de antrenorii de astăzi. Unele sunt lecții despre victorie, altele despre tactică, disciplină și felul în care trebuie înțeles acest sport.

„Victoriile aduc victorii”

„Conducând mingea, organizezi apărarea adversă, pasând o dezorganizezi”

„Nu-mi fac iluzii ca să nu am deziluzii”

„Din atac îți pregătești apărarea, și din apărare îți pregătești atacul!”

„Țineți minte! Fotbalul este un joc, nu o joacă de copii!”

Iar atunci când situația o cerea, avea și replici pe măsura momentului: „Băieți, dacă ei joacă așa… intrați pe teren și călcați-i pe ochi!”

Sunt vorbe care îi poartă amprenta și care arată că în spatele calmului său se afla un om cu personalitate, care știa ce vrea de la echipa sa și cum să transmită un mesaj jucătorilor.

Pentru Emeric Ienei, Oradea a fost acasă. Aici a rămas legat de oameni și de locuri, iar oamenii nu l-au uitat. La un an de la dispariția sa, amintirea lui trece dincolo de rezultatele sportive și de rivalitățile dintre echipe.

A fost un om care a făcut România să se bucure, care a dus fotbalul românesc pe cele mai înalte culmi și care a câștigat ceva ce niciun trofeu nu poate garanta: respectul oamenilor.

Oricâte clasamente s-ar face și oricâte nume ar apărea în fotbal, locul lui Emeric Ienei rămâne unul aparte. Pentru Oradea, pentru Steaua, pentru echipa națională și pentru toți cei care au trăit marile sale performanțe, nea Imi a rămas în amintiri…

A trecut un an de când nu mai este printre noi, dar ceea ce a construit nu a dispărut. Iar oamenii care l-au iubit continuă să-i rostească numele cu aceeași prețuire.

Odihnă veșnică, nea Imi! România nu te-a uitat.

Crina Dobocan

- Publicitate -

spot_img

- Publicitate -

spot_img

Distribuie:

Subscribe

Ultimele Știri

Cele mai citite
Popular