Valoarea maximă a tichetului de masă urmează să fie menținută la 45 de lei pe zi până la 31 martie 2027, potrivit informațiilor publicate de Profit.ro.
Plafonul de 45 de lei ar urma să se aplice în continuare în semestrul al doilea al anului 2026 și în primele trei luni ale anului 2027. Decizia vine după ce, în cadrul discuțiilor dintre patronate și sindicate, fusese avansată o valoare maximă de 50 de lei, însă această sumă nu a fost transpusă în legislație.
În prezent, plafonul maxim legal al unui tichet de masă este de 45 de lei, după majorarea de la 40,18 lei. Legea nr. 201/2025 a stabilit această limită și a prevăzut aplicarea ei până în septembrie 2026.
Legislația permite indexarea semestrială a valorii tichetului în funcție de indicele prețurilor de consum pentru mărfurile alimentare comunicat de Institutul Național de Statistică. Pentru perioada următoare, calculele bazate pe această formulă indicau o valoare de aproximativ 40,24 lei. În schimb, plafonul legal a fost menținut la 45 de lei.
Valoarea de 50 de lei fusese convenită la nivelul Consiliului Național Tripartit, însă nu a fost adoptată ca plafon legal. Potrivit Profit.ro, președintele Comisiei pentru muncă din Camera Deputaților, Adrian Solomon, a susținut și ideea ca valoarea stabilită prin lege să reprezinte un nivel minim, iar suma efectiv acordată să poată fi negociată între angajatori și angajați.
Este important de precizat că 45 de lei reprezintă plafonul maxim legal, nu o valoare obligatorie pe care orice angajator trebuie să o acorde. Angajatorii pot stabili o valoare mai mică, în condițiile legii.
Maria Pașcalău

