Două târguri într-o singură zi. Producătorii bihoreni își scot marfa azi în două zone din oraș.
Primul târg începe la prânz și are loc în Cartierul Ioșia, lângă Arena Antonio Alexe, de la orele 12:00 la 16:00
Al doilea târg va avea loc după amiază până seara, în centru. Mai exact, în Piața Unirii, între orele 17:00 și 20:00.
La tarabe, orădenii și turiștii pot găsi legume și fructe de sezon, miere, dulcețuri, zacuscă, produse tradiționale. Ei le pot cumpăra direct de la fermierii din Bihor.
Evenimentul este organizat de Asociația Agricultorilor din Valea Ierului, în parteneriat cu Primăria Oradea, Consiliul Județean Bihor, Visit Oradea și Agenția de Dezvoltare Durabilă Bihor.
Intrarea e liberă.
Crina Dobocan

