Au intrat cu emoții pe ușa facultății. Au ieșit cu primele lecții despre meseria pe care și-au ales-o. La Facultatea de Drept din Oradea, decanul Cristian Miheș le-a spus bobocilor, din prima zi, ce îi așteaptă: multă muncă, întrebări, greșeli, oameni. Și mai ales, învățarea unui lucru esențial pentru orice jurist: să gândească.

Facultatea de Drept din Oradea și-a primit discipolii în noul an universitar. Primele emoții. Primele chipuri noi. Prima zi în facultate. Pentru „bobocii” Facultății de Drept din cadrul Universității din Oradea, drumul spre profesia juridică începe acum.
Decanul Facultății de Drept, conf. univ. dr. Cristian Miheș, i-a întâmpinat cu un mesaj direct – „Dragii noștri boboci, bun venit la Facultatea de Drept!”
Apoi le-a spus ceva ce mulți dintre ei aveau nevoie să audă.
„Privesc spre voi astăzi și vă spun din tot sufletul: Felicitări!”

Locul pe care l-au câștigat nu a venit din întâmplare, le-a amintit decanul. În spatele lui au fost nopți de studiu. Emoții la examene. Ambiție. Muncă. Și sprijinul primit de acasă.
Conf. univ. dr. Cristian Miheș le-a cerut să se uite în stânga și în dreapta. Lângă ei se află colegii cu care își vor petrece următorii ani. Unii pot deveni prieteni pentru o viață. Alții pot ajunge, peste ani, parteneri de profesie.
De acum începe o schimbare.
„Sunteți la începutul unei transformări majore. De astăzi, nu mai învățați doar pentru note sau pentru a bifa un examen; de astăzi, învățați pentru voi”, a spus în discursul său, decanul Facultății de Drept.
Cristian Miheș le-a vorbit și despre cele două domenii pe care le-au ales – Drept și Administrație Publică.

„Dreptul înseamnă reguli. Înseamnă echitate. Înseamnă apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale. Un jurist bun nu trebuie să știe doar articole de lege pe de rost. Trebuie să știe să asculte. Să gândească. Să pună întrebări. Să caute dreptatea atunci când pare că s-a pierdut”, le-a explicat Miheș.
Administrația Publică are, la rândul ei, un rol important. Este „motorul invizibil, dar vital, al societății”, după cum a spus decanul.
Un bun administrator public trebuie să transforme legile în acțiuni. Să construiască proiecte. Să ajute comunitățile să funcționeze. Iar rezultatul trebuie să se vadă în viața oamenilor.
Indiferent ce profesie vor alege mai târziu, studenții vor avea o putere importantă. Pot schimba lucrurile în bine prin soluțiile pe care le vor găsi.
„La Drept se gândește”
Pentru mulți boboci, Facultatea de Drept vine cu o teamă veche. Cât trebuie să învăț? Cât trebuie să memorez? Chiar trebuie să știu totul pe de rost?

Cristian Miheș le-a vorbit deschis despre aceste neliniști și le-a arătat că imaginea pe care mulți o au despre studiile juridice nu corespunde întocmai experienței din facultate.
„Știu că aveți multe temeri. Așa ar și trebui. Poate ați auzit mitul că «la drept se tocește totul pe de rost». Realitatea este alta: aici se gândește”, le-a descoperit Cristian Miheș.
Pe urmă, acesta le-a precizat studenților că, în cei patru ani de facultate, vor învăța să argumenteze. Vor analiza spețe. Vor pune întrebări. Vor privi critic situațiile care li se par nedrepte. Vor avea însă nevoie de instrumente juridice și de logică. Emoțiile nu sunt suficiente.
Viața de student va însemna cursuri, seminarii, coduri și multe pagini de citit. Va însemna și dezbateri. Discuții aprinse la seminar. Prietenii. Greșeli. Primele alegeri care le vor contura viitoarea identitate profesională.

Și mai există ceva.
Eșecul.
Primul examen poate să nu iasă așa cum și-au dorit. O notă poate să doară. Un rezultat poate să-i facă să se îndoiască de ei.
Cristian Miheș le-a spus însă să nu se sperie.
„Și vreau să vă mai spun ceva foarte important: eșecurile fac parte din proces. Să nu vă speriați dacă primul examen nu va ieși exact așa cum ați dorit”, i-a liniștit decanul
Profesorii sunt acolo să îi ajute, i-a asigurat Cristian Miheș.
„Profesorii de aici nu sunt gardieni sau călăi; sunt mentori. Suntem aici să vă ghidăm pașii, nu să vă prindem în capcană!”, a spus Miheș.
Cristian Miheș le-a lăsat studenților și câteva reguli pentru anii care urmează.
Prima: să fie prezenți și curioși. Cursurile și seminariile au nevoie de întrebări. De discuții. De oameni care vor să înțeleagă.
A doua: să își construiască propria comunitate. Să învețe unii de la alții. Să intre în asociații studențești. Să cunoască oameni.
„Relațiile construite în facultate pot conta mult mai târziu”, a spus Miheș.

A treia: echilibrul. Să învețe constant. Să își facă timp pentru facultate. Dar să se bucure și de anii de studenție.
„Bucurați-vă de ei!”, i-a îndemnat decanul.
La final, Cristian Miheș le-a spus bobocilor că au unde să ceară ajutor.
„Dragi mei, porniți la drum cu încredere și curaj. Ușile decanatului, ale facultății și ale profesorilor voștri sunt întotdeauna deschise pentru voi”, a mai spus decanul.
Cristian Miheș le-a mai spus ceva.

„Nu sunteți singuri în această călătorie; suntem o echipă și ne dorim din tot sufletul să vă vedem reușind”, a asigurat Cristian Miheș.
Și, cu această idee, bobocii au primit urarea pentru primul lor an la Facultatea de Drept.
„Mult succes, un an universitar minunat și… bun venit în familia noastră – comunitatea academică a Facultății de Drept – Universitatea din Oradea! Drumul nostru împreună, continuă…”, a conchis Cristian Miheș.
Studenții au primit și vești bune de la Baroul Bihor. Decanul Baroului, avocatul Adrian Stancu, a vorbit despre parteneriatul dintre ELSA Oradea, Facultatea de Drept din Oradea și Baroul pe care îl conduce.
Pentru studenții care vor să vadă cum arată profesia de avocat în realitate, există locuri de practică în birourile de avocatură din Oradea.
Adrian Stancu a dat asigurări că această posibilitate va continua.

„Vor continua să existe condiții cât mai bune. Toți cei ce doresc să facă practică în cadrul baroului vor avea un loc. Nu există și nu au fost cazuri în care să nu puteți face practică în cadrul cabinetelor de avocatură”, a dat asigurări șeful avocaților din Bihor.
Avocatul i-a îndemnat să fie curioși. Să întrebe. Să vadă cum lucrează oamenii din diferite profesii juridice.
„Este foarte important să întrebați, să vedeți cum fiecare profesie funcționează și care se pliază pe profilul și dorințele voastre”, a transmis Adrian Stancu.
Pentru boboci, primul contact cu Baroul Bihor vine chiar luni. Studenții au programată prima vizită din acest an la Baroul Bihor. Acolo vor putea vedea mai aproape cum arată lumea în care unii dintre ei vor lucra peste câțiva ani.
Pentru moment, însă, a început facultatea. Primele cursuri. Primele seminarii. Primele spețe. Primele examene. Și multe întrebări.
Pentru că, după cum le-a spus decanul Cristian Miheș, la Drept nu ajunge să știi. La Drept trebuie să gândești.
Crina Dobocan

