Aproximativ 120 de femei au participat, în data de 24 septembrie, la Oradea, la prima ediție a evenimentului „EVA – Fără Filtru”.
Proiectul a fost inițiat de Fundația Șinca și o echipă de voluntare și a fost construit în jurul unor conversații despre gânduri, emoții, presiuni și experiențe pe care, de multe ori, oamenii aleg să nu le spună cu voce tare.
Prima ediție a evenimentului a avut ca temă „Mintea” și a pornit de la o întrebare simplă, dar provocatoare: „Ce gândești, dar nu spui?”. Organizatorii și-au propus să creeze un spațiu în care participantele să se poată opri, pentru câteva ore, din ritmul cotidian, să reflecteze la propriile gânduri și emoții și să descopere că multe dintre presiunile pe care le resimt nu sunt experiențe individuale, ci realități cu care se confruntă și alte femei.
Evenimentul a avut loc la Hotel Maxim din Oradea, iar programul a combinat conversația, psihologia, muzica și interacțiunea dintre participante.
Seara a început cu primirea participantelor și un moment artistic susținut de violonista Ioana Dascălu. De la ora 18:00, discuțiile au intrat în tema centrală a primei ediții, într-un format moderat de Karmen Chimerel. Moderatorul a făcut legătura între diferitele momente ale serii și a contribuit la păstrarea unui ton firesc și accesibil, departe de formatul rigid al unei conferințe clasice.
Unul dintre principalele momente ale serii a fost intervenția psihologului Ioana Drugaș, care a vorbit despre relația dintre gânduri și emoții, într-un discurs intitulat „De la inimă la minte: cum ne influențează gândurile felul în care trăim emoțiile”.
Pornind de la experiența sa profesională și de la preocuparea pentru dezvoltarea socio-emoțională, psihologul a pus în discuție felul în care gândurile pot influența modul în care oamenii își trăiesc emoțiile și își construiesc propriile reacții în fața situațiilor de zi cu zi.
Un capitol important al discuției a fost dedicat presiunilor pe care multe femei le resimt în încercarea de a jongla simultan cu mai multe roluri și responsabilități. Au fost aduse în atenție comparația, gândirea negativă și îndoiala de sine, dar și modul în care acestea pot contribui la nemulțumire, anxietate sau sentimentul că nu este suficient ceea ce faci.
Printre exemplele de gânduri discutate s-au numărat idei precum „Trebuie să le fac pe toate”, „Nu mai am timp pentru mine”, „Nu am nevoie de ajutor” sau „Trebuie să demonstrez mereu”.
Participantele au fost invitate nu doar să identifice astfel de gânduri, ci și să observe diferența dintre intenția de a schimba ceva și acțiunile concrete prin care schimbarea poate fi făcută posibilă.
Unul dintre exercițiile propuse în cadrul întâlnirii a fost „Stop gând!”, prin care participantele au fost încurajate să își observe propriile mecanisme de gândire și să analizeze felul în care acestea se reflectă în comportamentele și alegerile de zi cu zi.
Discuția a ajuns și la tema limitelor personale și a timpului acordat propriei persoane. Mesajul transmis a fost că simpla conștientizare a unei probleme nu este întotdeauna suficientă, iar schimbarea presupune consecvență și acțiuni concrete.
În final, atenția s-a întors la relația dintre minte și emoții. Emoțiile au fost prezentate ca surse de informație despre propriile nevoi, în timp ce gândurile și obiceiurile au fost analizate din perspectiva influenței pe care o pot avea asupra felului în care fiecare persoană își construiește realitatea de zi cu zi.
Muzica și arta au completat discuțiile de la prima ediție EVA – Fără Filtru. Pe parcursul serii au avut loc momente muzicale susținute de Ioana Dascălu, Larisa Fanea și Rina, care au oferit participantelor momente de relaxare și emoție.
Evenimentul a inclus și un moment surpriză, iar finalul serii a fost unul dedicat socializării și interacțiunii dintre participante, într-o atmosferă muzicală.
Dincolo de programul propriu-zis, organizatorii spun că își doresc ca EVA – Fără Filtru să devină un spațiu în care femeile să poată vorbi despre experiențele lor fără presiunea de a avea imediat răspunsuri sau soluții.
Presiunea de a reuși, de a avea grijă de ceilalți, de a fi puternice, disponibile și de a face față tuturor responsabilităților a fost una dintre temele care au traversat prima ediție.
Potrivit echipei EVA, proiectul a pornit de la întrebarea „Ce gândești, dar nu spui?”, iar întâlnirea de la Oradea a arătat interesul participantelor pentru conversații autentice și pentru crearea unor spații în care femeile să poată fi ele însele.
Prima ediție a fost organizată de Comunitatea EVA și Fundația Șinca, cu implicarea unei echipe de profesioniști, artiști și voluntari.
,,Proiectul va continua în anul următor. Cea de-a doua ediție 《EVA – Fără Filtru》 este programată pentru 14 ianuarie 2027, la Oradea, și va avea ca temă 《Sufletul》„, a anunțat lect. univ. dr. George-Marius Șinca, președintele Fundației Șinca.
Dacă prima ediție a pornit de la întrebarea „Ce gândești, dar nu spui?”, organizatorii își propun ca următoarea întâlnire să continue explorarea lumii interioare a femeilor, prin conversații, conexiune și susținere.
Astfel, organizatorii își propun ca, „EVA – Fără Filtru”, să se transforme treptat într-o serie de evenimente într-o comunitate în care femeile se întâlnesc, se ascultă și împărtășesc experiențe reale din viața de zi cu zi.
Crina Dobocan

