Cinci persoane au ajuns la spital, miercuri dimineață, după un accident produs pe DEx16, în zona Biharia. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului a fost nevoie de intervenția mai multor echipaje de salvare. Traficul a fost oprit temporar pe tronsonul respectiv.
Accidentul a fost anunțat prin 112 la ora 8:06, potrivit agentului-șef de poliție Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor. La locul accidentului au ajuns rapid echipaje ale ISU Bihor. Trei echipaje de pompieri militari au fost trimise pentru intervenție, după ce două mașini au intrat în coliziune.
Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, a precizat că la fața locului au fost mobilizate o ambulanță SMURD tip B2, o autospecială pentru transport personal și victime multiple și o autospecială de intervenție. În sprijinul echipajelor a venit și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD Oradea.
Cele cinci persoane implicate în accident au fost investigate de cadrele medicale chiar la locul evenimentului. Toate au primit îngrijiri medicale, iar ulterior au fost transportate la spital.
Accidentul a afectat circulația pe DEx16. Drumul a fost închis temporar pe sectorul unde s-a produs coliziunea, pentru ca polițiștii să poată face cercetările necesare. Traficul a fost redeschis după finalizarea verificărilor.
Polițiștii trebuie să stabilească acum cum s-a produs accidentul și care au fost cauzele care au dus la acestea.
Crina Dobocan

