Siegfried Mureșan a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru. De altfel, la doar câteva minute după ce președintele României a anunțat că îl dorește în fruntea viitorului Guvern, europarlamentarul PNL a transmis pe Facebook că își asumă candidatura.
Anunțul lui Mureșan a venit după ce Nicușor Dan a ieșit public, joi, la Palatul Cotroceni, la finalul consultărilor cu partidele parlamentare. Șeful statului îl indicase pe europarlamentarul PNL drept alegerea sa pentru postul de premier, însă, în momentul declarației prezidențiale, Mureșan nu îi confirmase încă acceptul.
Președintele a spus că a discutat deja cu europarlamentarul și că acesta i-a cerut timp pentru a lua o decizie.
„Am vorbit cu dl Mureșan și mi-a solicitat un timp de gândire pe care i-l respect”, a declarat Nicușor Dan.
Șeful statului a precizat că Mureșan rămâne, în acest moment, prima sa opțiune și că așteaptă răspunsul acestuia înainte de publicarea decretului în Monitorul Oficial.
Răspunsul a venit rapid. Siegfried Mureșan a anunțat că acceptă propunerea și că este pregătit să preia misiunea de a forma Guvernul.
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Mureșan
Președintele a explicat că negocierile dintre partidele parlamentare nu au dus la formarea unei majorități clare pentru susținerea unui premier.
În aceste condiții, Nicușor Dan a ales persoana care a primit cele mai multe voturi din partea partidelor la consultările desfășurate joi.
„Nu avem o majoritate conturată și în aceste condiții am ales să propun pentru funcția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate azi de partide la consultări și această persoană este Siegfried Mureșan”, a spus președintele.
Nicușor Dan a invocat și experiența europarlamentarului. Potrivit șefului statului, Mureșan are experiență în Parlamentul European și a participat la negocieri importante, elemente pe care le consideră relevante pentru funcția de premier.
Siegfried Mureșan fusese propus pentru această funcție încă din luna iunie de PNL, USR și UDMR.
PSD și AUR nu susțin un Guvern tehnocrat
Consultările de joi de la Palatul Cotroceni au avut loc într-un context politic în care partidele nu au ajuns la o înțelegere privind formula noului Executiv.
Pe lista variantelor discutate s-au aflat două propuneri oficiale: Sorin Grindeanu, susținut de PSD, și Siegfried Mureșan, propus de PNL, USR și UDMR.
În paralel, în negocierile dintre partide și în discuțiile cu președintele au mai apărut numele lui Alexandru Nazare și Luca Niculescu ca posibile variante pentru postul de premier. În timpul negocierilor, PSD și AUR i-au transmis lui Nicușor Dan că nu vor vota un Guvern tehnocrat.
PNL a anunțat că este dispus să discute cu premierul desemnat, cu condiția ca acesta să păstreze controlul asupra finanțelor publice.
USR a venit cu o altă variantă: două formule de Guvern minoritar, dar cu același premier.
Nicușor Dan: „România are nevoie de guvern”
La declarația susținută la Cotroceni, președintele a vorbit și despre perioada care a trecut de la căderea ultimului Guvern.
„Suntem la mai mult de 4 luni după ce guvernul a fost demis și în interiorul acestui interval am avut sute de ore de discuții pentru a găsi o soluție de ieșire. Am văzut la partide multă preocupare electorală și mai puțină pentru interesul național”, a spus șeful statului.
Nicușor Dan a relatat și o discuție privată cu unul dintre liderii de partid, pe care nu l-a nominalizat.
„Ba chiar un șef de partid mi-a spus în privat că «asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea». Și nu e în regulă pentru că meseria noastră și faptul că trăim din banii oamenilor înseamnă că noi trebuie să ajungem la un compromis astfel încât să negociem aspirațiile diferite ale categoriilor sociale, profesionale”, a spus Nicușor Dan.
Președintele a insistat că România are nevoie de un Executiv cu puteri depline și a legat formarea Guvernului de decizii care au efect direct asupra vieții de zi cu zi.
„România are nevoie de guvern. Rectificare, buget sunt niște tehnalități, dar de ele depinde viața curentă a oamenilor și ce pot să cumpere, cum să-și desfășoare viața”, a spus președintele.
În același timp, Nicușor Dan a spus că viitorul premier va avea o misiune dificilă, indiferent de persoana care va ocupa această funcție, din cauza configurației Parlamentului și a pozițiilor exprimate de partidele politice.
Direcție prooccidentală
Nicușor Dan a afirmat că, indiferent de soluția politică la care se va ajunge, România va continua pe direcția prooccidentală și își va respecta angajamentele.
„Indiferent de cum o să ieșim din această ecuație, eu sunt convins că România va rămâne pe traseul prooccidental și își va îndeplini angajamentele, inclisiv cele care vizează traiectoria fiscală și relația noastră cu finanțatorii”, a spus Nicușor Dan.
Acceptarea propunerii de către Siegfried Mureșan mută acum atenția spre următoarea etapă, aceea de formare a Guvernului și obținerea susținerii necesare în Parlament.
Nominalizarea sa este a treia încercare făcută de Nicușor Dan pentru formarea unui Guvern în ultimele aproape patru luni, după ce variantele anterioare nu au dus la instalarea unui Executiv cu puteri depline.
Crina Dobocan
Citește și:

